Aberând cu grație, mă prefac a fi scriitor
Aberatii
Bulgărașul era mic de tot, cel mai mic dintre toți bulgării de zapadă. Deși doar puțin mai mare decât un simplu fulg de nea, pe bulgăraș nu îl deranja că nu era mai impunător. Din contră, prefera să mai fie mai finuț, mai discret și mai delicat. Dar îl deranja
Aberatii
Vulpea nu era neapărat șireată dar se împământenise zvonul cum că ar fi, iar ea era suficient de deșteaptă încât să realizeze că acest lucru este spre avantajul ei. Lupul cel rău și fioros o lăsa astfel în pace iar ursul cel mare și puternic o ignora așijderea. Se știau
Aberatii
La început a fost doar unul. Un “Alex”, unicul Alexandru într-o zonă plină de Mihai, Andrei sau Ioni. Era bine, vecinii îl cunoșteau și îi răspundeau mereu la salut cu drag: -Salut, Alex! Lucrurile s-au complicat puțin atunci când al doilea Alexandru s-a mutat în zonă. Ambii erau “Alex” și
Aberatii
în rezervorul de sub ochi trăia o lacrimă ca toate lacrimile. Mititică, transparentă și sărată, își aștepta rândul alături de suratele ei. Era destul de plicticoasă viața de lacrimă. Nu aveau picioare cu care să poată merge, nu aveau mâini cu care să poată meșteri ceva, nu aveau ochi cu
Aberatii
Era întuneric, bătea un vânt rece iar norii acopereau orice urmă de lună sau stele. Noaptea era desprinsă parcă dintr-un film de groază și avea un aer tare straniu. Era o scenă perfectă pentru ceva necurat și malefic astfel încât atunci când a auzit pe cineva bătând la ușă a
Aberatii
Ciolanul era chiar în fața lor. Cu ceva cărniță rămasă, cu un miros îmbietor, era sublim, nectar al zeilor. Privindu-l cu jind, câinii au început să se apropie de el. Încet, cu grijă, pentru a nu rata startul în fața celorlalte potăi, fiecare câine era în alertă maximă în timp
Aberatii
Trecuse mult timp. Nimeni nu știa exact cât, dar bărbile stufoase ale unora îmi dădeau de înțeles că era mult mai mult decât aș fi crezut. În nici un caz doar ore, ceva îmi spunea că am ajuns în categoria zilelor. Puteau fi însă și ani, așteptarea ar fi meritat.
Aberatii
Unele lucruri nu merită băgate în seamă. Pot fi trecute cu vederea. Se poate așterne negura timpurilor peste el, pot fi uitate, pot fi ignorate și nu se pierde absolut nimic. Dar acum nu era cazul. Ce se întâmpla era extraordinar. Un eveniment unic în istoria universului, un veritabil miracol
Aberatii
Frigul de-afară și căldura din casă se iubeau. Nu degeaba se spune că extremele se atrag, iar lucruri mai opuse decât frigul și căldura cu greu poți găsi. Se iubeau romantic, tânjind unul după celălaltș separat de pereți groși și privindu-se plini de dorință printre ferestre bine izolați.Romeo și
Aberatii
Prin două lucruri ieșea Haralambie în evidență: prima dată prin credința sa de nestrămutat în Dumnezeu și a doua oară prin livada sa nemaivăzut de roditoare. Zi de zi era la biserică, rugându-se la Cel de Sus, ținând toate posturile și sorbindu-i preotului vorbele de gură de parcă ar fi
Aberatii
-“Pot să vin?”, întreabă plină de speranță iarna. -“Nuu!”, îi răspunde exasperată toamna, “e de-abia octombrie, nici nu mi-a început bine rândul" Oftând, iarna se retrase în bârlogul ei, lăsând în urme dâre de zapadă și rafale de viscol. Aerul geros și urechile înghețate stăteau ca martori
Aberatii
O coală de hârtie se certa cu filele unei cărți. Deși depășită numeric, coala era orgolioasă și încăpățânată și cu gura-i cea mare se contrazicea de zor cu filele tipărite. Nepângărită de cerneală, creion sau pasteluri, coala alba se credea superioară. Putea fi orice și-ar fi dorit ea. Poate urma