Taxa de protecție

Ziua a început ca oricare alta: cu greu. M-am ridicat lent din pat, m-am pregătit de plecare lipsit de orice urmă de chef și m-am îndreptat spre stația de tramvai, cimitir al vieții mele de muncitor.

Călătoria, ca oricare alta: înghesuită și nesuferită. Tot ce mai lipsea era el, vânzătorul ambulant.

-Șervețele avem, două la leu, alifie chinezească, ațe de cusut.

Nimic nou, aceleași chestioare semi-inutile cumpărate ocazional de pensionari. L-aș fi ignorat ca de fiecare dată daca nu ar fi rostit un slogan nou, complet ieșit din comun.

-Asigurări avem, 1 leu bucata!

Asigurări? La un vânzător în tramvai? Și la 1 leu bucata? Nu m-am putut abține să nu fiu curios și am făcut greșeala de a-l privi pentru o secundă. Ca un rechin ce a simțit sânge mi-a prins imediat privirea și s-a îndreptat flămând spre mine.

-Vă dau un șervețel, șefu? O alifie? O lanternă? Ia uitați cum se aprinde, spuse el în timp ce îmi băga lanterna în ochi. Realizând că e deja prea târziu, am hotărât să îmi satisfac măcar curiozitatea și să îl întreb care e faza cu asigurările.

-Păi șefu, e foarte simplu, mi-a răspuns el. Depinde doar de ce fel de asigurări ai matale nevoie. Și a început să mi le prezinte.

Avem asigurări pentru controlor. Dacă vine și vă cere abonamentu și nu îl aveți, asigurărarea vă oferă un pachet de șervețele că să nu plângeți după banii de amendă.

Avem și asigurări pentru nespălați. Dacă se urcă în tramvai unul care pute, asigurarea vă ofera un pachet de șervețele. Puteți lua un șervețel parfumat și să îl puneți la nas, să acopere mirosul.

Avem și asigurare pentru hoți. Dacă vă taie unul sacoșa cu lama și vă fură portofelul...

-Îmi oferiți un pachet de servețele să nu plâng după bani? l-am întrerupt eu.

-Nu, șefu, în cazul ăsta vă oferim un pachet de leucoplast, să lipiți la loc sacoșa sau buzunarul.

Cum stația se apropia, l-am oprit și l-am întrebat ironic:

-Auziți, dar asigurare pentru cazul în care mă stresează vânzătorii în tramvai nu aveți?

-Ba da, șefu, costă tot un leu, doar că nu e asigurare ci e taxă de protecție.

I-am întins atunci un leu, plin de speranță. Era doar un leu, ce aveam de pierdut? Dar dacă era pe bune...

Mi l-a înșfăcat cu foame din mână, mi-a spus un “săru’mana șefu” după care a dispărut. Nu știu dacă taxa de protecție chiar a funcționat sau dacă mi-a dat țeapă și pur și simplu nu a mai vrut să dea ochii cu mine, dar nu mi-a păsat.

A fost leul cheltuit cel mai bine din viața mea.

Bogdan BUCUR

Bogdan BUCUR

Născut și crescut
București