Cele patru vânturi și trestia

Erau patru vânturi la număr, câte unul pentru fiecare colț al hărții. Își împărțeau frățește cerul și dominau pe rând, când cel de nord, când cel de sud, când cel de vest, când cel de est. Și-ar fi continuat să o facă în liniște și pace dacă nu ar fi intervenit blestemata de trestie.

Într-o zi frumoasă și însorită de vară, cele patru vânturi au luat o pauză și s-au pus la taifas.

-Fraților, începu vântul de nord, , mă simțeam ieri cam ieșit din formă așa că m-am gândit să mă antrenez puțin și să dărâm niște copaci. Am scos câțiva din rădăcini fără să mă încordez prea tare, dar am dat de o nenorocită de plantă, încăpățânată foc, pe care nu am putut deloc, dar deloc să o dau jos. De fiecare dată când mă opream să îmi trag sufletul, ea se ridica la loc...

-Ah!, interveni vântul de sud. O știu! E afurisita de trestie! Și mie mi-a scos peri albi, nu i-am putut face nimic

Vântul de est și cel de vest au confirmat și ei că s-au întâlnit cu mârșava plantă și, la fel, nu au putut s-o dovedească...

Au început apoi să se laude. Că nu se forțaseră suficient, că le-a fost milă de ea, că de fapt au vrut să nu exagereze cu puterea lor și din laudă în laudă au dat-o în insulte. Fiecare se credea cel cu adevărat puternic, singurul care ar putea smulge trestia, iar ceilalți niște nevolnici inferiori.

Pentru ca lucrurile să nu iasă de sub control, pentru că deja se cam încinseseră spiritele, au căzut de acord să facă un concurs, pentru a vedea cine poate dărma definitiv trestia.

Vântul de nord a fost primul. A început să sufle, și să sufle, și să sufle, încordându-și obrajii. Trestia s-a lăsat jos, jos de tot, dupa care s-a ridicat în picioare la final.

Vântul de est a fost al doilea. A început la rândul lui să sufle, și să sufle, și să sufle. Trestia s-a lăsat jos, jos de tot, dupa care s-a ridicat din nou în picioare.

Vântul de sud a fost al treilea. Ca frații săi, a început să sufle, și să sufle, și să sufle, încordându-și obrajii. Trestia s-a lăsat jos, jos de tot, dupa care s-a ridicat în picioare, tot ca la frații săi.

Vântul de vest a fost ultimul. A început și el să sufle, și să sufle, și să sufle, încordându-și de asemenea obrajii. Iar trestia s-a lăsat jos, jos de tot, dupa care iarăși s-a ridicat în picioare.

Când a fost vorbă să pornească o nouă rundă de încercări, au reînceput certurile. Toți erau convinși că ei slăbiseră primii puterile trestiei și nu doreau ca ceilalți să profite de pe urma eforturilor lor.

Așa că au început să sufle simultan, încercând fiecare să dărâme sărmana trestie... Doar că trestia nu avea nici un stres. Stătea mândră și impasibilă în mijlocul lor. Simțea așa, o boare plăcută și răcoroasă și cum vânturile băteau din toate direcțiile, se anulau reciproc. Era ca și cum nu ar fi bătut nici un vânt.

Iar trestia nu-și mai putea încăpea în tulpină de bucurie! Nici nu mai ținea minte de când nu a mai stat atât de dreaptă.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii