Anul acesta semimaratonul Bucureștiului s-a împărțit pe două zile. Sâmbătă, 11 mai, au avut loc cursele de 10k și 2.5k, iar duminică, 12 mai, s-a desfășurat semimaratonul în sine.

A fost pentru mine cea de-a patra participare la eveniment dar spre deosebire de anii precedenți nu m-am mai înscris la semi și am rămas "doar" la cea de 10 kilometri. Experiența de anul trecut m-a ajutat să realizez că genul acela de distanțe nu îmi plac și, în plus, momentan sunt și în plin antrenament pentru cursa de 5k de la Bucharest Grand Prix, unde mi-ar plăcea să obțin un nou record personal.

De data aceasta nu voi mai lista toate aspectele cursei ci doar ce a fost nou. Cei care sunt interesați de eveniment la modul general pot citi review-urile pentru edițiile precedente:

• Semimaratonul București 2021 - cursa de 5k
• Semimaratonul București 2022
• Semimaratonul București 2023

Cum a fost pe partea de alergare?

După cum spuneam, momentan mă antrenez pentru un PR la 5k. Marți am alergat 40 de minute, miercuri am avut o alergare tehnică de 10 kilometri/o oră, vineri (cu o zi înainte de cursă) am alergat alte 40 de minute... Cu alte cuvinte, nu am venit pregătit să obțin un rezultat bun. Am tratat cursa ca pe long run-ul pe care oricum l-aș fi făcut în weekend și "ce o fi, o fi", mi-am zis.

Am plecat apoi alături de pacerii* de la 55 minute, în mod absolut coincidental (*pacerii sunt alergători care mențin un ritm fix, pentru a te ajuta să atingi un timp anume dacă te ții după ei). Nu intenționam să îi urmăresc, ținând cont că vechiul meu PR pe 10k era de 55 de minute și plănuiam să alerg mai lejer dar ritmul nu mi s-a părut solicitant și mi-a stârnit curiozitatea. Aș fi putut oare să mă țin după ei tot traseul? Erau totuși mai bine de 2 ani de la precedentul record, ar fi trebuit să mai avansez, nu?

Dar pe la kilometrul 2 a venit Juan Magan în căști și când a dat drumul la Acordeonul vieții nu m-am putut abține și m-am dus în față ca săgeata din arc. Mă simțeam prea bine, vremea era bună, de ce nu?

Planul era să încetinesc când m-aș fi simțit obosit și să îmi las corpul să alerge la liber, motiv pentru care nu m-am uitat deloc la ceas. Apoi am ajuns pe la kilometrul 8, pacerii de 55 erau în continuare în spatele meu și puteam să simt un nou record.

Nu o să mint, pe final a totuși greuț. Ritmul în continuare nu mi se părea solicitant, dar după cum am menționat nu eram deloc pregătit pentru o cursă de anduranță solicitanță. Nu am avut alimentația corespunzătoare în prealabil, nu am avut nici repaos, simțeam cum mă lasă rezervele dar în același timp aș fi regretat dacă aș fi ratat ocazia.

Așa că am tras de mine, pe ultimul kilometru mi-am tras chiar câteva perechi de palme să mă mai înviorez și am reușit să trec linia de start în mai puțin de 55 de minute.

Cu un timp oficial de 00:53:49, pe poziția 457 din peste 3000, am reușit în mod absolut surprinzător să setez un nou record personal (și aproape cu un set de negative splits! - adică am alergat din ce în ce mai repede)

Pe de o parte, mă roade curiozitatea să aflu cât aș fi putut scoate dacă m-aș fi antrenat pentru o cursă de 10k. Pe de altă parte, parcă e mai bine să progresezi natural, fără să forțezi cu antrenamente dificile și dureroase. Mai vedem la următoarea cursă ce va fi.

Cum a fost organizarea?

Bună, ca de obicei. Garderobă, vestiare, toalete numeroase, puncte de hidratare frecventă, traseu bine marcat cu mulți voluntari.

Serios, nu prea ai ce să le reproșezi dacă nu ești cârcotaș sau ai standarde super înalte.

Ce a conținut kit-ul de concurs și cum a fost medalia?

Kit-ul a venit cu nelipsitul BIB (numărul de concurs, cu cip), în tradiționalul plic sigilat, alături de un sticker cu numărul de concurs ce putea fi lipit pe săculețul în care era livrat kit-ul, pentru a putea fi folosit la garderobă, dar și de un set de patru ace de siguranță, pentru a-ți putea lipi numărul pe tricou. Apropo de tricouri, cele de anul acesta au fost pe o nuanță simpatică de albastru și calitative.

În rest, s-a mai oferit un croissant de la 7 Days (care am înțeles că s-au numărat printre sponsori) și un baton proteic de la Rom (chiar bun). În rest, porcărele: vreo două mostre de creme or whatnot, , o vitamină (da, o singură pastilă) și câteva pliante/flyere cu diverse coduri de reducere, precum și un pachet de "cărți de joc" (care de fapt nu sunt cărți de joc și nu pot fi folosite la nimic). Cu alte cuvinte, prostii în mare inutile. Mi-e dor de maioneza de la Sun Challenge...

Medalia a fost interesantă, deși nu pot spune că am fost fan. Arată însă bine, pare de calitate și va servi ca un bun suvenir pentru această cursă.

A meritat?

Normal, doar e Bucharest Half Marathon până la urmă. Organizare bună, traseu prin centrul orașului și un eveniment cu poate cel mai mare număr de participanți.

Ca să nu mai zic că am setat un nou record personal.