Trust(in)g the process

Deși azi a fost 1 mai și am făcut tradiționalul grătar, mi-am început ziua într-un mod aproape opus. Aflat în plin antrenament pentru cursa de 5k de la Bucharest Grand Prix (unde încerc să obțin un record personal), am avut programată alergarea grea, cea care nu e un easy run sau un long run, ci care conține exerciții de viteză.

Și nu a fost ceva simplu. Din contră, a fost unul dintre cele mai dificile antrenamente pe care le sugerează, de regulă, Garmin. O încălzire de 10 minute, urmate de câte 5 serii cu 1 kilometru alergat la viteza dorită pentru cursă (un ritm pe care mă antrenez care să îl pot obține), urmate de 200 de metri de alergare lejeră pentru recăpătarea energiei (în total 6 kilometri). La finalul acestor 5 serii urmează încă 3 cu 200 de metri alergați în ritm de sprint, deci chiar mai rapid, cu 200 de metri de alergare lejeră, de recuperare. La final se mai adaugă încă 10 minute de alergare ușoară.

Când am văzut săptămâna trecută ce mă așteaptă m-a apucat groaza. M-a încălzit faptul că urma să pice fix de 1 mai, ziua liberă, și nu va fi nevoie să mă trezesc foarte de dimineață, ca să am timp înainte de începerea programului de muncă.

Dar odată ajuns pe teren... am constatat că ritmul nu e chiar atât de greu. Sigur, am depus ceva efort dar era în limitele mele. Un ritm care înainte mi se părea de neatins acum era doar o provocare.

Săptămâna care vine o să am iar o astfel de alergare dar de data asta nu mă mai sperie. Va fi doar o corvoadă.

Asta se întâmplă când urmezi un plan bine pus la punct. Dacă procesul e ca la carte și respecți instrucțiunile e aproape garantat că vei reuși.