Paradoxul programatorului bun

Într-o companie, angajații cheie sunt indispensabili. Nu te poți aștepta să plece Gigel și să vină un Ionel care să îi continue fără mai dificultăți treaba. În cazul programatorilor lucrurile stau exact invers.

Excluzând începătorii sau programatorii slabi, care se ocupă de probleme mai mult sau mai puțin banale, și care pot fi înlocuiți aproape ca niște rotițe într-un mecanism, un programator de top e unul care e perfect dispensabil. Paradoxal, tocmai acest lucru îl face de fapt indispensabil și rar ca un inorog.

Meseria de programator implică să rezolvi probleme, în general scriind cod, dar nu e o regulă absolută. Un programator bun e unul care poate rezolva probleme dificile pentru care nu se găsesc destui temerari capabili să le deslușească.

Nu oricine poate să vină și să îi preia munca. Adesea astfel de persoane au în cap arhitecturi întregi de software, cunosc toate dedesubturile unui program și știu ce face fiecare bucațică din sistem să se miște.

Un programator de top e unul care poate concepe un astfel de sistem și îl implementează direct sau indirect într-o manieră în care orice persoană suficient de competentă să îi poată prelua munca. Metodele sunt bine documentate, codul e scris clar și bine explicat iar componentele se îmbină logic.

Multe dintre sfaturile pentru a fi apreciat la locul de muncă implică să ajungi de neînlocuit. La programatori e invers iar asta face meseria interesantă.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii