Dac Warrior (ediția din 3 septembrie 2022)

La prima ediție a Dac Warrior la care am participat, cea din 16 aprilie 2022, vremea a fost perfectă. Început de primăvară, fix atunci a venit căldura, nu a fost soare puternic, absolut nimic de reproșat. Ediția din toamna aceasta, care tocmai a avut loc pe 3 septembrie, a fost fix opusul: început de toamnă, ploaie, vânt rece și puternic, noroi și frig. M-am simțit groaznic dar m-am simțit minunat. Nu mai vreau să trec niciodată prin așa ceva dar probabil o să revin la anul.

Cititorilor care doresc să afle mai multe despre competiție, le recomand prima postare: Dac Warrior (ediția din 16 aprilie 2022), pentru că în rândurile care urmează voi vorbi mai mult despre ediția recentă.

De data aceasta nu am mai greșit traseul dar am avut de-a face cu mult noroi și o aderență pe măsură, ceea ce nu a permis alergare cum trebuie nici măcar pe zonele plate. Am reușit totuși să obțin un timp mai bun decât anul trecut, completând cursa de 10 kilometri cu obstacole (așa-numita Legend Run) în 2 ore și 4 minute.

Nu e un rezultat extraordinar, ba chiar știu că sunt printre ultimii. La începutul cursei am fost literalmente ultima persoană apoi am reușit să întrec o mână de oameni. În cel mai bun caz am fost printre ultimii 10, în cel mai rău printre ultimii 5. Cu toate acestea, e o realizare de care sunt mult mai mândru, chiar și față de rezultatul de la Semimaratonul București din 2022, unde am ieșit bine în prima jumătate, dacă nu chiar aproape de primii 33%.

Asta pentru că, de ce să mint, mi-a fost mai teamă ca niciodată. Am avut emoții și la Tohani Trail Race, unde am avut de-a face cu un cod roșu de caniculă, dar aici nu mi-e rușine să admit că mi-a fost literalmente frică.

M-am dus așteptându-mă la un duș răcoritor de vară și am fost întâmpinat de o ploie rece de toamnă. Temperaturi de maxim 14-15 grade, vântul bate, eu am pe mine doar un tricou și un windbreaker care nu e impermeabil și nici călduros. Cu o zi înainte a plouat torențial ore bune, pământul e umed, traseul știu că e noroios în condițiile în care era deja dificil și pe vreme bună.

Organizatorii anunță care sunt obstacolele cu risc ridicat de accidentare, pentru care sfătuiesc oamenii să fie extra precauți iar eu sunt deja un sac de emoții negative. Vroiam să renunț din momentul în care am văzut cum e vremea în acea dimineață, dar hai să îmi ridic totuși kit-ul de concurs.

Mă uit în jur, oameni simțitor mai puțini decât la ediția precedentă. Se face încălzirea în ploaie. E frig, e ud, e rece, e frig și iar mă gândesc să renunț. Stomacul mă roade și mă rog să fac crampe sau ceva care să îmi permită să mă retrag onorabil. Mi-e frică de traseu, doar rușinea de a pleca cu coada între picioare e mai mare.

Încerc să mă îmbărbătez singur. Nu oi fi eu un atlet bun, dar sunt om consecvent. Mi-am făcut cu rigoare alergările și nu o dată am alergat prin ploi mult mai puternice. Da, dar pe asfalt... și lângă casă... și cu geaca impermeabilă pe care nu am luat-o la mine pentru că m-am gândit că e prea groasă. Of.

Se dă startul pentru traseul de 5 kilometri cu obstacole. Un număr respectabil de participanți. Privesc în jur la cei rămași pentru cursa de 10 kilometri. Sportivi numai unul și unul, fie oameni echipați corespunzător, mai bine ca mine, fie doar în tricou, mai rău decât mine, dar care arată a atleți veritabili, experimentați.

Ne strângem la start. Mult mai puțini decât cei de la 5k, estimez un maxim de câteva zeci de persoane. Dacă în primăvară am văzut destui amatori, oameni alături de care să pot concura, acum mă simt singur. Ei, sportivii, și eu... Deja e prea târziu să mă retrag dar îmi fac planuri noi.

Poate alunec și îmi scrântesc piciorul pe primul kilometru și mă întorc acasă, unde e cald și bine. Doamne-ajută! Dacă nu, fac față măcar la 2-3 kilometri și anunț arbitrii că mă retrag undeva după primele obstacole. Doar plouă, e frig iar eu sunt deja ud, nimeni nu o să zică nimic, nu?

Apoi se dă startul. Începe o urcare anevioasă pe deal. Noroiul alunecă, trebuie să o iei pe iarbă și să ai mare grijă. Sunt ultimul dar mă bucur că reușesc totuși să nu rămân în urmă. Mă alipesc de un cuplu mai lent, în dorința de a nu fi și ultimul, și singur. E frig, e rece, plouă și e ud, noroiul alunecă și am apă în picioare. Apoi are loc un miracol.

Ghici ce? Pot face asta. Tocmai o fac. Nu oi avea eu gene de sportiv, dar antrenamentele urmate cu religiozitate sunt acolo, întipărite în corpul meu. Creierul spune că nu, nu vrea, dar deja e prea târziu, picioarele i-au luat-o înainte.

După primul kilometru s-a disipat deja toată frica și a rămas doar entuziasmul. Organizatorii și arbitrii au ținut cont de faptul că vremea rea a făcut anumite obstacole nerezenabil de dificile așa că au fost mult mai permisivi cu numărul de burpees de penalizare, transformând eșecurile într-o experiență mult mai suportabilă și mai puțin frustrantă. Deja pe la kilometrul 5 mă simțeam bine și pierise orice gând de abandon. S-a oprit și ploaia în timp, s-a mai și încălzit cât să ajung uscat la linia de finish și să îmi primesc bine-meritata medalie.

Și ce dacă am fost printre ultimii? Au fost puțini care s-au înscris la o astfel de cursă cu obstacole. Dintre aceștia au fost și mai puțini care s-au prezentat în pofida vremii. Nu îndrăznesc să mă compar cu ei, mai ales după ce luptă de convingere am dus cu mine însumi pentru a-mi înfrânge teama de concurs, dar chiar și printre ultimii pot spune cu mândrie că am terminat același traseu alături de ei și am făcut parte dintr-o companie selectă.

Sunt unii care spun că pasiunea pentru astfel de activități e o formă de masochism. Devii dependent de durere și de hormonii pe care îi eliberează organsimul după efort fizic. În ceea ce mă privește nu cred că este cazul. Răspunsul e mai simplu: facem asta pentru că putem și pentru a ne putea reaminti nouă înșine pe viitor că am putut și că putem.

A fost plăcut să mă chinui pe dealuri, pe o vreme mizerabilă? Nu, dar te face să apreciezi și să te bucuri și mai mult de viața banală, de zi cu zi. În același timp, mi-a amintit cât de norocos sunt că pot face asta, că încă am o condiție fizică bună.