Viață cu pisici

Prima se autoinvită Pușa în brațele mele. Nu îmi dă ocazia să reflectez asupra faptelor, îmi sare direct în brațe, se instalează comod după care adoarme torcând. Cum să trezești domnișorica? Așa că o lași în pace, ba chiar o mai și mângâi. Deh, pisici...

Într-un final, poziția devine prea obositoare. Pisică, ne-pisică, nu mai merge așa. Picioarele se cer întinse, spatele îndreptat. Cu părere de rău, Pușa e dată la o parte. În sfârșit, libertate! Dar pentru cât timp?

Pișcot stă cu burta în sus pe pat, mândrindu-se cu burdihanul moale și pufos, și invitându-mă parcă să îl mângâi. Se întinde, ca o pisică lungă ce este, lăsându-l perfect descoperit pentru scărpinat.

Mâna se duce rapid spre ea, să o ia prin suprindere, și începe să îi gâdile burta. Stă puțin, îi place, se bucură că e băgată în sfârșit în seamă dupa care se răzgândește brusc. Gata, ajunge! pare ea să spună, iar ghearele care îi ies din teacă îi confirmă convingerea. Apoi pleacă să mănânce.

Cu laptopul în brațe, într-o pauză de la pisici, mă apuc să tastez. Nu apuc însă să mă bucur prea mult de libertate pentru că imediat răsare Sebi. Între piept și laptop parcă ar fi ceva locșor liber, numai bun să încapă un pisoi bătrân și mustăcios. Iar dacă nu încape, nu-i nimic, știe el cum să își facă loc.

Viață cu pisici, ce poți să faci?