În loc de "Bună dimineața"
În loc de "bună dimineața" dar și de alarmă, mai nou, mai nou ne trezim în sunetul unui aparat de spălat cu presiune, cred? Orice ar fi, este infernal de gălăgios când ai geamul închis și de-a dreptul tortură când e deschis. Și ținând cont că afară e foarte cald, geamul închis e o altă formă de tortură...
Pe principiul "din lac în puț", am trecut de câteva zile de la bormașină la asta, orice ar fi ea. Nu e nimic mai plăcut decât să fii trezit de la ora 7 de zgomotul unui avion care decolează din fața camerei.
Când stai la periferie îți asumi anumite lucruri, cum ar fi faptul că ai un pic de mers până la supermarket-uri (cam 1-2 kilometri în cazul meu) și că drumul până în zonele centrale sau unde se întâmplă chestii poate lua chiar mai mult de o oră și implică schimbarea mai multor mijloace de transport în comun. În schimb, ar trebui să fie mai liniște și să fie mai puțin trafic și poluare, nu? Nu!
La capitolul trafic cam e țeapă, pentru că dimineața și seara nu poți să treci strada, în condițiile în care treceri de pietoni nu există iar vizibilitatea e redusă din cauza mașinilor parcate pe trotuar. Iar de când s-au apucat ăștia de la ApaNova de renovare (câteva săptămâni), liniște mai ai doar duminica (presupunând că nu îi apucă pe vecini hărnicia atunci). Și atunci unde mai sunt avantajele periferiei?
Somn ioc, odihnă ioc, liniște ioc, o ții așa până face ceva poc?