The Methuselarity Transformation - de Rick Moskovitz
Când îți ia doar două zile să citești o carte (sau, mai bine zis, patru drumuri cu tramvaiul), poți presupune automat anumite lucruri despre ea. The Methuselarity Transformation, de Rick Moskovitz, e o astfel de carte și, din nefericire, confirmă toate bănuielile.
Într-un viitor nu tocmai utopic și aflat în pragul unui dezastru ecologic, imortalitatea devine o realitate dar doar pentru cei tineri și bogați. Marcus Takana e tânăr, cu un fizic de semizeu grec și ambiție pe măsură, dar fără mijloacele financiare pentru a reuși în lume, până când o femeie misterioasă îi face o ofertă faustiană.
Târgul e simplu, când va deceda Raymond Mettler, mult prea bătrân pentru a mai trece prin procesul methuselaric care oferă nemurirea, conștiința acestuia va fi transferată automat în corpul lui Marcus. Primește în schimb 50 de milioane cu care își poate schimba viața și certitudinea că va rămâne în control câteva zeci de ani, până la decesul natural al lui Ray.
Dar dacă totul ar merge ca la carte, nu am mai avea despre ce citi, nu?
sursa imaginii: Goodreads
Personajele sunt destul de interesante, povestea e destul de captivantă iar ritmul e destul de alert. Destul, dar nu suficient pentru a ieși din comun.
E dificil să scrii o carte S.F. bună într-un spațiu limitat. Oricât de bune ar fi ideile, au nevoie de spațiu pentru a fi aprofundate altfel doar zgârii la suprafață fără a reuși să rămână memorabile.
Unele cărți, precum The Flicker Men, Second Paradigm sau chiar și Tracer pot reuși să te țină în priză. Altele, cum e cazul The Methuselarity Transformation rămân doar o căsuță bifată în listă cărților citite. Nici mai mult, nici mai puțin.