Sertarul cu pisică

Te duci să faci un duș, ca tot omul răcit care simte nevoia unei băi fierbinți și aburinde, iar la întoarcere găsești o pisică în sertarul cu șosete...

Pisica, Pușa, te privește mirată, nu știe de ce ești așa bulversat. Doar și-a găsit un colțișor strategic, ferit de dușmani (a se citi “Pacostea”) și doar tu, un om, ai putea fi șocat de o astfel de cazemată. Pff, și oamenii ăștia...

Pleacă într-un final, suparată foc, dar nu-i bai. Își găsește alt loc pe pat, cu capul rezemat de plapumă și adoarme. Viață de pisică, ce alte griji mai poți avea la ora asta decât să dormi?

Între timp, Sebi, supărat probabil că stăpâna-sa nu e acasă, îmi sare în poală și începe să mă împungă cu capul.

"Hai, omule, mângâie-mă! Ce mai stai?", pare el să îmi spună? Și chiar așa, ce ai să faci? E drept, Sebi e o pușlama bătrână și profitoare, care mă bagă de regulă în seamă doar ca să o facă pe Alex geloasă, dar cine sunt eu să refuz unei pisici mângâiatul ei de toate zilele?

Ajungi să te întrebi... există oare viață fără pisici? Pentru că sertare fără aparent nu mai există. Dar nu ai timp să filozofezi că-mpunge imediat Sebi cu capul. "Păi ce faci, băi, nu mângâi?"