Poate că nu ne-am născut prea târziu

Acum cățiva ani descopeream Marte Verde / Green Mars, a doua carte din trilogia "Marte" a lui Kim Stanley Robinson, la un anticariat.

Deși era a doua carte din serie și nu aveam nici primul, nici ultimul volum, Marte Verde m-a prins în mrejele sale și nici măcar nu m-am apropiat bine de final că am și cumpărat volumele lipsă. Aceste romane hard SF tratează într-un mod palpitan dar teribil de plauzibil și științific colonizarea sistemului solar, începând cu Marte, dar continuându-se și cu alte planete, precum Mercur. Chiar și fără a fi fan SF, e greu să nu te treacă fiori la ideea că omenirea și-ar putea răspândi genele în univers și așa cum generații trecute au putut urmări aselenizarea la televizor, la fel vom putea urmări și noi colonizarea unei alte planete.

Cu riscul de a mă repeta, viitorul nu e chiar atât de departe pe cât am fi crezut, dar majoritatea își închipuie prin asta concepte mai... planetare, cum ar fi computere mai avansate, mașini zburătoare, roboți, realitate virtuală sau faimoșii adidași din Back to the future. Pentru cei mai cu "capul în nori" viitorul e aproape la fel de palpabil. Pe Marte s-a descoperit apă și, mai nou, Pluto are cer albastru și apa înghețată. Ideea de viață extraterestră, chiar dacă într-o formă foarte primitivă și lipsită complet de inteligență, nu mai este una de domeniul SF-ului.

Deși ne-am născut clar prea târziu pentru a explora planeta și prea devreme pentru univers, ceva îmi spune că nu e suficient de târziu pentru a rata startul unei civilizații extraplanetare.

Dacă Putinii, fanaticii ISIS-iști și restul golanilor nu vor strica jocul pentru toți, avem toate șansele pentru a prinde câțiva ani plini de descoperiri și avansuri epocale în domeniul explorării spațiale. Aștept cu nerăbdare clipa când se vor difuza imagini cu primul viermișor înotând, poate, prin apele înghețate ale Europei (satelitul lui Jupiter). De o colonie pe Marte nici nu mai are rost să discutăm, măcar fără dinți, chel și pe patul de moarte, și tot cred că voi prinde un astfel de eveniment.

Poate că sunt optimist și visător, dar tare bine ar fi ca la bătrânețe să îți poți lua nepoții pe genunchi și, așa cum numai un bunic o poate face, să le povestești cum s-au răspândit pentru prima dată oamenii prin sistemul solar.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii