Restaurant War Street King Thailand
Când am văzut inițial reclamă pentru acest show pe Netflix am trecut peste. Părea, nu știu, kitschos? Oamenii urlau în tailandeză pe fundal, era cu street food față de chestiile mai fine dining din alte show-uri... așa că am zis pas. Apoi ceva, poate plictiseala sau lipsa de alternative pe nișa asta, m-a făcut să îi dau o șansă. Și wow, pot spune că am găsit Sfânta Treime personală în materie de emisiuni culinare: Top Chef, Culinary Class Wars și Restaurant War Street King Thailand!
Dar ce este Restaurant War Street King Thailand până la urmă? E o emisiune de gătit tailandeză, ajunsă la al treilea sezon (și primul care se difuzează la nivel internațional, cu traduceri oficiale în limba engleză) și în care un număr de bucătari amatori concurează pentru un premiu. Când zic "amatori" mă refer la faptul că participanții sunt mici proprietari de restaurante sau standuri de mâncare sau poate participanți la alte competiții, dar departe de a fi chefi consacrați. Până aici, nimic special. Ce e special e formatul!
În poza articolului puteți vedea cinci persoane. Primul (de la stânga la dreapta) e prezentatorul, un tip al cărui nume nu l-am reținut. Apoi îi avem pe Chef Pam, Chef Art, Chef Willment și Chef Ton. Chef Willment, cel în șorț negru, e șeful juriului, un bucătar din Singapore stabilit în Tailanda și un individ faimos în industrie. Cei trei chefi rămași, în alb, sunt cei care fac show-ul să fie unul special.
Chef Pam, Chef Art și Chef Ton sunt trei bucătari consacrați și căpitani, mentori și îndrumători a trei echipe în care sunt împărțiți participanții, show-ul fiind aproape în egală măsură o competiție între orgoliile celor trei pe cât este între participanții efectivi. Există o chimie reală între ei și un spirit de competitivitate contagios, cu tot ce implică, dar fără a deveni răutăcios. Un fel de "ne batem dar nu ne supărăm" și cel puțin din exterior pare că se respectă reciproc dar în același timp își doresc să se întreacă. Ajută și faptul că au specializări diferite iar rolul show-ului nu e să determine care dintre ei e bucătarul superior. La final prestația concurenților e cea care contează dar și cei trei pot avea un rol decisiv prin prestația lor ca mentori.
Atmosfera asta de lupte pe echipe e completată și de mult umor și voie bună. Oamenii se mai înțeapă reciproc cu glumițe (în special cei trei chefi), mai bagă și un pic de bravadă și la final nu ai cum să nu rămâi cu zâmbetul pe buze. Formatul acesta genial ca entertainment (pentru gusturile mele) e completat și de bucătăria tailandeză.
Fiind una cu care nu sunt foarte familiarizat (deși, culmea, e printre preferatele prietenei mele și adesea gătește rețete din zona aceea) descopăr multe rețete și concepte culinare noi (din nou, pentru mine). Ajută și faptul că oamenii par mândri de bucătăria și cultura lor și adesea promovează ingrediente sau feluri de mâncare specifice, cum era naem-ul de care am povestit recent.
Până acum au fost difuzate 6 episoade de câte o oră și jumătate (7 cu cel apărut chiar azi), câte unul pe săptămână. Nu știu câte mai au până la final dar sper că multe. Îi ajută și lungimea episoadelor pentru că atunci când durează cât un film au timp să bage mai multe probe și să se concentreze pe cât mai mulți participanți.
