Ce am învățat în săptămâna 20 - 26 iulie

Share
Ce am învățat în săptămâna 20 - 26 iulie

Bazat pe modelul postărilor cu melodii din fiecare duminică, unde pun o listă cu toate piesele care mi-au atras atenția săptămâna de dinainte, m-am gândit că ar fi interesantă o postare similară sâmbăta dar despre lucrurile, conceptele sau ideile noi pe care le-am descoperit.

1. Cat AU (Action Units)

Ok, teoretic despre asta am aflat duminica trecută, când am fost cu Slăbătura la ultima ei vizită la veterinar. Deși sunt stăpân de pisici de aproape 2 decenii, nu știam de lucrurile astea.

Am folosit terminologia de Action Units din limba engleză pentru că așa apărea în panoul din cabinet și nu am idee care e traducerea echivalentă în limba română. Ce pot să vă spun este că se referă la mici gesturi și comportamente ale unei pisici prin care poți să îți dai seama dacă suferă și o doare ceva. Informațiile care urmează sunt preluate de pe Metacam și le-am selectat din simplul motiv că seamănă cu imaginea văzută original.

Acestea se referă la chestii precum poziția urechilor. Cu cât sunt mai sucite spre exterior, cu atât sunt șanse mai mari să sufere.

Avem apoi ochii / privirea. Cu cât sunt mai... strânși? sau poate cu cât e privirea mai încruntată, cu atât e mai nasol.

Boticul și mustățile sunt și ele semne. Botul nu trebuie să fie încordat și cu mustățile întinse.

Și nu în ultimul rând, poziția capului, care e de preferat să fie ridicat deasupra nivelului umerilor. Dacă pisica stă cu bărbia spre piept, probabil o doare ceva...

Nu înlocuiesc vizita la veterinar dar ajută să știi la ce să te uiți înainte să te apuce paranoia.

2. Naem

Au băgat o competiție thailandeză de gătit foarte faină pe Netflix, Restaurant War Street King Thailand (excelent show, printre cele mai distractive pe care le-am urmărit) și cu ocazia asta am descoperit lucruri noi despre bucătăria lor.

Nu eram complet străin de concepte, prietenei mele îi plac mâncările thailandeze și chiar a gătit anumite rețete, dar tot sunt multe noutăți. Dintre acestea, mi-a atras atenția în mod special naem-ul.

Naem e un fel de cârnat de porc. Până aici, nimic special. Ce e special e faptul că e un cârnat fermentat, care se face combinând carnea de porc cu orez lipicios și condimente iar gustul său e unul acrișor.

Sunt dispus să încerc multe chestii, culinar vorbind, dar cârnat de porc acru și fermentat nu se află pe lista aia. Nu e ceva la fel de bizar ca oul de o mie de ani, dar totuși...