Oupsie!

Am ieșit azi să îmi fac long run-ul pe lângă casă, în locul vizitei "tradiționale" prin parc(uri). Planul de antrenament Garmin pentru cursa de 5k de la Bucharest Grand Prix prevedea 10 minute de încălzire, urmate de 1.61 kilometri alergați intens și încă 10 minute de decompresie la final. Cum în 10 minute nu aș fi avut timp să ajung în nici unul dintre parcurile din zonă iar alergare în forță pe trotuare și la semafoare nu se poate, decizia a fost simplă: urma să alerg pe străzile din zonă.

Zis și făcut! Am alergat primele 10 minute și m-am încălzit, am alergat încă 7-8 de mi s-a dus pulsul în 200 și am depășit recordul de timp pe 1 kilometru, apoi am continuat să alerg lejer. Cum pe weekend am o țintă autopropusă de minim 10 kilometri, am început să mă mai învărt pe străduțe.

Pe unul dintre trotuare l-am ocolit recent. Fusese sub renovare, deci era blocat în multe locuri, iar strada adiacentă era destul de circulată. Am decis însă să îl încerc azi, să văd dacă e iar "alergabil". Și cu o singură excepție, chiar era.

În timp ce băteam la pas trotuarul îngust, apare în față o barieră de marcaj. O ocolesc dar o mașină se strecoară pe lângă mine și dă să parcheze chiar în fața mea. Revin pe trotuar, mă departez de margine și îmi continui drumul.

Pe trotuarul respectiv sunt multe case. Pentru cele mai multe, acolo e gardul exterior dar unele au și porți de acces. Iar o astfel de poartă de acces mi s-a deschis fix în umăr. Probabil cineva dorea să iasă în întâmpinarea mașinii proaspăt parcate.

Dacă ai o poartă care dă într-un trotuar pietonal îngust, bunul simț (și poate și legea) ar trebui să dicteze ca ușa să se deschidă în interior, altfel riști să îi deschizi cuiva poarta în față (ca de exemplu: mie). Unii proprietari își asumă însă riscurile. Iar uneori soarta face ca în loc să lovești tu pe cineva cu poarta, să vină un alergător de 80 de kilograme care să ți-o trântească înapoi în față.

Ce pot să zic, riscurile meseriei. Win some, lose some.