Oamenii de la fara 10

In fiecare zi, la 8 fara 10, ma indrept spre statia de tramvai. Si tot in fiecare zi, in aceeasi statie obosita, vad chipuri cunoscute. Fetele familiare ma inconjoara, adesea inghesuie, si in tramvai.

Unele chipuri sunt inofensive, de oameni obisnuiti. O tanti grasa, un nene inalt si gras, lucratorul de la gaze care se joaca pe tableta in tramvai... Pe altele ti-ai dori sa nu le vezi niciodata, cum ar fi cuplul de tigani care se cearta de fiecare data. Sunt destule persoane al caror destin e legat de tramvaiul 7 de la ora 8.

Nu ii cunosti, nu ii saluti, cel mult iti mai permiti sa ii intrebi daca asteapta de mult tramvaiul, dar, intr-un mod bizar, te roade curiozitatea atunci cand nu ii vezi in statie. Oare azi nu vin? Oare vin mai devreme sau mai tarziu? Sau, de departe cel mai important si infiorator gand: oare a trecut deja tramvaiul?

Pe unii ii revezi si seara. Fie asteapta in aceeasi statie, fie urca pe parcurs. Dar nu mereu, universul nu te leaga de ei decat partial.

Am plecat intr-o buna zi mai devreme de acasa. La fara 20. Era aproape ca si cum as fi ajuns in alta tara, cu alta cultura. Oamenii aceia, desi locuitori ai aceluiasi oras, desi calatori cu acelasi tramvai, pe acelasi traseu, erau cumva diferiti. Erau oamenii de la fara 20, cu alte vieti, cu alte cunostinte, cu alte obiceiuri.

Am revazut insa si chipuri pe care nu le mai vazusem de mult. Persoane care s-au reprofilat, ce si-au tradat programul si s-au mutat la fara 20. Pff... Au devenit straini.

In universul transportului public, zece minute sunt o lume intreaga. O banala intarziere te duce intr-un univers paralel. Daca esti punctual, o sa vezi mereu aceleasi chipuri, aceleasi fete, aceiasi oameni. Dar daca esti mai indraznet...

Aventura incepe atunci cand pleci mai tarziu de-acasa. Sau mai devreme. Secretul e sa spargi tiparul