Uniforma de meserias

Un meserias ajunge la casa omului, doi sunt multi iar trei deja inseamna paguba. Plus ca s-ar bate cap in cap, fiecare cu opinia lui de mester.

Drept urmare, atunci cand am aflat ca cineva trebuie sa repare peretii sparti de meseriasul care (inca) ne reface instalatia electrica, am decis sa imi asum eu acest rol. Mai aveam experienta din trecut, copilarie mai precis si, in plus, cat de greu poate fi sa intinzi niste ipsos?

Mi-am luat pe mine uniforma si m-am apucat de treaba. Un maieu alb, murdarit de praf atunci cand am carat jos sacii de moloz, niste pantaloni scurti la fel de prafuiti si papuci negri, dar albiti de var.

Tot ce imi lipsea era o burta sau o chelie. Nici cu mirosul de transpiratie nu am stat asa bine, tinand cont ca azi a fost cam racoare, dar ne-am descurcat noi cumva.

Am inceput chiar ziua cu un drum la Dedeman, de unde mi-am luat ustensilele necesare: gletiera, un spaclu mediu si unul mic si un cancioc. Uniforma o aveam deja.

Asa ca azi am fost meserias si mi-am petrecut ziua de concediu astupand gauri din pereti cu ipsos. Ce poate fi mai barbatesc de atat? Tot ce imi mai lipsea ca sa completez tabloul era o sticla de bere ieftina la 2 litri.

Meserie!