Dreptul la vot? intrebare retorica

(Re)Circula astazi un clip, in care Razvan Anghelescu de la Vax Populi intreba diversi sateni, care mai de care mai "stralucit", cum se numeste tara noastra fara a primi nici un raspuns.

Faptul ca exista persoane care stiu sa vorbeasca, sa gandeasca (pana la un punct) si nu sufera de vreun handicap mental, dar care nu stiu cum se numeste tara in care traiesc, este teribil de ingrijorator.

Lipsa de educatie si lipsa de interes atat a persoanelor in cauza, cat si a celor care ar trebui sa fie responsabili pentru comunitate (politicieni), este de-a dreptul deprimanta.

La fel de trist mi se pare si faptul ca aceste persoane au drept de vot iar opinia unui om care habar nu are pe ce lume traieste, la propriu, se pune in balanta alaturi de cea a unor persoane ceva mai intelepte. Problema nu consta in exprimarea unor opinii, pentru ca asta este in fond in vot, ci in usurinta cu care poate fi manipulata parerea acestora.

E o problema ce tin minte ca s-a mai discutat si pe bancile facultatii, in timpul masterului de Managementul Sectorului Public. La o prima vedere s-ar putea crede ca solutia este sa se revina la un sistem de vot mai restrictiv, la care sa aiba acces doar cei cu un anumit nivel de inteligenta, o anumita avere, un anumit statut social si asa mai departe.

Votul ar cadea pe seama celor mai implicati in viata societatii, la curent cu noutatile, mereu informati si mereu curiosi. Contra-argumentul expus de profesor a fost acela ca toti oamenii merita sa fie reprezentati. Un lucru foarte corect.

Un om de afaceri muncitor, prosper si educat va fi interesat de legi care sa ii inlesneasca viata. Un salariat si-ar dori legi adecvate stilului sau de viata. Nu s-ar lua in calcul si nevoile celor mai saraci si mai putini educati. In fond, daca numarul acestora este foarte mare, nu ar merita sa aleaga o persoana mai dornica sa le asculte doleantele si sa le rezolve problemele?

Oricum ai lua-o, votul nediscriminatoriu pare cea mai buna solutie. Si totusi, ce s-ar putea face cu acesti inapoiati care voteaza adesea pentru o galeata si o punga de faina?

Ideal ar fi sa fie educati. Opiniile stupide si evident manipulate nu ar trebui cenzurate. Pur si simplu e nevoie de educatie pentru ca numarul persoanelor cu opinii stupide sa fie suficient de mic incat sa poata fi ignorat.

One can only hope.