Nesimțiții

În tramvaiul aglomerat un bărbat și un copil încearcă să își facă loc. Bărbatul, relativ solid, are un look amenințător, aproape ca de motociclist, cu păr cărunt tuns scurt și o barbă lungă, dar și cu un cercel șmecheresc în ureche. Copilul, un mititel de grădiniță, are potențial de domnul Goe.

Bărbatul repede copilul și îi spune să se țină de bară. Copilul refuză, cere să se joace. Încruntat, bărbatul îi întinde cu ciudă telefonul. Își mai fac loc, mai dau din coate, și mai avansează spre mijlocul tramvaiul, lângă un tânăr liceean ce stătea jos.

Cu un ton amenințător, bărbatul îl întreabă dacă e obosit sau nesimțit, iar băiatul se ridică. Pe scaun se așează acum micuțul Goe. Era probabil obosit. De fata de liceu din spatele tânărului nu se știe nimic. O fi fost ori obosită, ori nesimțită, nu se știe, iar domnul nu s-a gândit să o întrebe.

Mai trece o stație, bărbatul și copilul mai schimbă replici, unul cu duritate, altul cu bătături din picior. Se face și timpul să coboare și încearcă să se strecoare spre ușă. Călătorii, nesimțiți, îi stau în cale și avansează cu greu. Colac peste pupăză, copilul refuză să se miște. Își vrea jocul pe telefon, numai de grădiniță nu îi arde.

Apucându-și într-un final odrasla de mânuță, ce refuză în continuare să se miște, bărbatul reușește să coboare din iadul aglomerat.
-Nesimțitule!, se aude urlând către copil.