Moneda

Cândva fusese la fel de frumoasă ca suratele ei. Proaspăt imprimată, lucioasă și aurie, moneda semăna inițial cu un galben de aur, chiar dacă valoarea ei era doar o fracțiune dintr-un astfel de ban. Asta nu o oprea însă să se simtă mândră și specială.

Ce monedă nouă și lucioasă! a exclamat primul ei stăpân, după care a aruncat-o în buzunar. A trecut mult timp de atunci și multe buzunare schimbate. A trecut prin portofele, genți, case de marcat și seifuri. A fost aruncată fie în scârbă, fie cu compasiune, multor cerșetori. A căzut de sute de ori pe jos, prin mizerie, pe sub canapele, pe sub tejghele, și a fost găsită tot de sute de ori, fie cu un zâmbet entuziast pe chip, fie cu o expresie indiferentă.

După ani și mii de interacțiuni cu alte monezi, chei și suprafețe abrazive, după contact cu apa și stăpâni indiferenți, moneda ajunsese o palidă copiei a monezii de odinioară. Chipul ei, pe vremuri lucios, era acum brăzdat de zeci de zgârieturi. Era mată și fără pic de luciu, pe alocuri murdară, și lipsită de detaliile fine pe care le avuse odinioară.

Nimeni nu o mai vroia. Cumpărători și vânzători așijderea încercau să o paseze unui neatent până când ajuns într-un final la un ghinionist ce nu a mai reușit să scape de ea. Depășise o anumită limită de uzură încât sărea în ochi și nimeni nu mai era dispus să o accepte.

Văzut cu ea pe cap, omul se gândi să o arunce. În fond, o monedă pe care nu o primește nimeni e lipsită de valoare, indiferent de cifra bătută pe metal. A trăit multe zile cu spaima că se va trezit la gunoi și își va petrece bătrânețile aruncată, ruginind sub ploi și zăpezi. Dar posesorul ei, încăpățânat și puțin zgârcit, i-a găsit întrebuințarea ideală: o păstra în portofel special pentru vizitele în supermarket și o folosea pentru a debloca cărucioarele de cumpărături.

A stat în posesia acelui om aproape pentru aproape la fel de multă vreme cât stătuse înainte în circulație. Și-ar fi rămas poate pentru tot restul ei dacă într-un moment de lene combinată cu grabă cetățeanul nu ar fi abandonat-o odată cu căruciorul.

S-a trezit iar în posesia unui om al străzii dar și acesta a realizat rapid că nu poate utiliza moneda așa că a aruncat-o. A zăcut preț de doi ani într-un colț de stradă, roasă de ploi și zăpezi până când și-a dat numismaticul sfârșit și a încetat să mai fie o monedă.

Ajunsă în Rai, nu a primit aripi sau halo, dar a redevenit lucioasă. După foarte mulți ani, era iar fericită. Să strălucească era tot ce își dorise vreodată.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii