Dac Warrior (ediția din 22 aprilie 2023)

Sâmbătă, pe 22 aprilie 2023, am participat pentru a treia oară la competiția Dac Warrior (a 4-a ediție a concursului) iar în rândurile pe care urmează mă voi concentra cu impresiile care am rămas la final.

Cititorilor care doresc să afle mai multe despre competiție, le recomand prima postare: Dac Warrior (ediția din 16 aprilie 2022), iar review-ul pentru ediția precedentă poate fi citit aici: Dac Warrior (ediția din 3 septembrie 2022).

De data aceasta mi-am recăpătat partenerul de la prima ediție și nu am mai fost singur, iar vremea a ținut cu noi, bucurându-ne de o oază de vreme frumoasă și caldă, într-un ocean de zile ploioase (a plouat inclusiv la 2-3 ore după încheierea competiției), ceea ce ne-a oferit șansa de a ne bucura cum trebuie de competiție.

Deși traseul în sine a rămas neschimbat, obstacolele au primit un foarte bine venit update de primăvară. Nu am scăpat, din nefericire, de cele două probe stil aruncare suliță, dar tunelul cu noroi a devenit mult mai interesant.

Pregătindu-mă să mă afund în noroi

Ceea ce înainte era o simplă traversare printr-un șanț noroios s-a transformat într-o mini-cursă. În prima jumătate a traseului trebuia să te cațeri peste un zid de lemn (iar adevărata provocare era să nu te afunzi complet cu picioare în nămol după ce săreai jos), în timp ce în a doua jumătate trebuia să te strecori pe sub un mini-podeț. Mers în patru labe, cu mâinile prin nămol și apă rece, ce îți ajunge până la piept. Ce poate fi mai distractiv?

Proba de mers pe bârnă a devenit și ea dificilă. Dacă înainte putea fi considerată o glumă, fiind greu să NU o parcurgi fără să cazi intenționat, acum traversarea ei nu a mai fost deloc o joacă (eu unul nu am reușit...)

Rezultatul obținut nu a fost bun, dar îl consider acceptabil în condițiile în care nu am fost în formă maximă: 2 ore, 15 minute și 56 secunde, terminând pe poziția 81 din 100.

Organizarea a fost bună, ca de obicei, și m-am bucurat să constat că s-a schimbat tricoul inclus în kit: material tehnic, de alergare, de culoare galbenă și fără imprimeul Decathlon pe spate. Medaliile au rămas la fel, din nefericire, trezindu-mă în situația în care am trei identice acasă și habar nu am de la care ediție sunt...

Un minus pe care nu pot spune că l-am mai simțit pânâ acum a fost lipsa unor puncte de prim-ajutor sau existența unor echipamente medicale minime la zonele cu voluntari.

Am avut ghinionul să îmi julesc sănătos pielea de pe câte un deget de la fiecare mână, la coborârea pe frânghie și, după cum am auzit prin jur, nu am fost singurul. Nu am avut inspirația să iau la mine niște pansamente sau leucoplast (greșeală pe care o să am grijă să nu o mai repet) și ar fi fost bine-venit dacă aș fi găsit așa ceva la voluntari.

Sigur, nu cred că e rezonabil să participi la o competiție precum Dac Warrior dacă ți-e teamă să nu te lovești / zgârii / julești. Ba chiar aș spune că face parte din farmec. Dar să ajungi în situația în care ți-a zburat pielea, se vede carnea pe dedesubt iar apoi cu aceleași degete trebuie să te cațeri pe alte obstacole și te târăști prin nămol... nu e fun și nici igienic. Câteva pachete de leucoplast nu cred că ar fi un capăt de țară, măcar la obstacolele cu risc de arsuri, precum cățărarea pe frânghie.

În rest, toate bune și frumoase! Aștept cu nerăbdare ediția din toamnă, unde s-ar putea să fac un downgrade de la Legend run-ul de 10 kilometri la Brave run-ul de 5 kilometri, dar s-ar putea, în schimb, să o iau și pe sora mea alături de noi.