Pe final de 2021 am mai bifat o realizare: autoturismul familiei a fost upgradat de la un hârb vechi la o mașină decentă veche.

Mașinuța "nouă", un Ford Fiesta, e simpatică foc și e luată cu încredere, toate bune și frumoase. Problema e că statul român își cere partea și fix de birocrație nu aveam chef, mai acum în vremuri de covid.

Am avut norocul de a sta departe de hârțogăraie în ultimii ani. Ghișeul.ro și Spațiul Privat Virtual de la ANAF și-au făcut cu brio treaba. Pentru înmatriculare însă n-a mai mers cu online-ul și a trebuit să îmi mut comodul fund în direcția clădirilor de beton.

Direcția de Impozite și Taxe Locale

Primul drum a fost către Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 pentru a înregistra fiscal mașina pe numele meu. Programări, ceva? Desigur că nu.

Dincolo de certificatul de vaccinare și actele necesare din listă, după caz, trebuie să te înarmezi și cu haine călduroase pentru că vei aștepta afară rândul. Bon de ordine, listă de așteptare? Ce e aia? Coada e sfântă!

Lista de acte necesare e doar orientativă, sfatul meu e să vă faceți copii după absolut orice document menționat sau pe care l-ați considera relevant. Mie mi-au cerut copie după talon, deși pe site nu apare. De asemenea, a fost nevoie să completez cu pixul pe hârtii, conform cu originalul, să nu care cumva să fi mers cu photoshopeli pe acolo. Nici asta nu e menționat pe site, dar hei, se așteptă cineva la mai mult de la statul român?

Odată predate actele pentru care, cinste lor, NU mi s-a cerut un dosar cu șină, mi s-a zis să revin într-o săptămână pentru contractele de vânzare cumpărare semnate și parafate. Partea bună? Cei care ridică documente au prioritate în fața celor care depun deci puteți sări coada la runda a doua.

Nu o să neg, am avut ceva emoții la ridicare, să nu mă trezesc linșat de mulțimea care aștepta afară dar nu, din fericire nu a avut nimeni nimic de comentat. Cel puțin, nu cu voce tare.

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor

La DRPCIV am avut parte de o surpriză foarte plăcută. Am făcut programare online, am plătit online taxele necesare, am printat, completat și copiat toate documentele și m-am dus cu încredere la ora stabilită.

Aveam inclusiv un as în mânecă: un coleg care mai fusese acolo și care mi-a mai explicat ce și cum. Printre altele, mi-a sugerat să mă asigur că numerele sunt curate, altfel nu sunt primite.

Aici nu s-a mai așteptat afară. Era chiar lejer înăuntru, cu multe scaune libere, să poți sta jos. Existau și aparate care eliberau bonuri de ordine, pe care scria clar și răspicat că persoanele care au programare online nu au nevoie de bon. Ce nu scria era cum să procedezi, deoarece pe toate ecranele cu listele de ghișee erau menționate doar numere de ordine, nu și persoane programate.

Am stat deci prin preajma ghișeului unde fusesem asignat (e menționat în mail-ul de confirmare a programării) iar cu vreo 10 minute înainte de oră, profitând de faptul că persoana de dinainte tocmai terminase, am spus că am programare la ora 15 și am întrebat dacă pot intra sau mai aștept.

S-a putut așa că m-am prezentat timorat la ghișeu cu actele în mână, împărțite în două categorii: copii și originale. Aveam mari emoții.

Copia după talon nu se printase complet, lipsea o bucățică din marginea dreaptă, pe care multifuncționala alegea să o evite cu evită statul român subiectul certificatului verde.
Pe certificatul de înmatriculare nu scrisese fostul proprietar că mașina a fost înstrăinată.
Pe asigurarea RCA nu scria "în vederea înmatriculării".
Nu aveam contractul de vânzare/cumpărare original, care se pare că a rămas la taxe și impozite, ci una dintre cele două copii oficiale (contractele de vânzare/cumpărare vin în 5 exemplare: 1 original și 4 copii oficiale, teoretic cu același rol).
Pe nici una dintre copii nu scrisesem "conform cu originalul" și nu semnasem iar una dintre ele era ușor ruptă pe o parte.
Plățile fuseseră făcute online dar cu mai bine de o săptămână înainte.

Sigur, toate aceste lucruri pot părea triviale dar oricare dintre ele ar fi putut determina un funcționar zelos să mă trimită înapoi acasă.

L-am apucat însă pe Dumnezeu de picior și am descoperit la ghișeu Sfânta Treime: o funcționară simpatică, amabilă și care mi-a acceptat fără probleme dosarul.

"Reveniți mâine, după ora 7 jumătate, la ghișeul 44", mi-a spus cu un glas de înger.
"Ce oră ați spus", am întrebat eu ușor confuz.
"7:30. Atunci deschidem".

Și asta a fost tot.

Cu greul în spate, urma și mai greul: să mă trezesc la 6 ca să pot fi la ghișeu la ora deschiderii. Deh, probleme de om care începe munca la 9.

Am ajuns la clădire pe la 07:22. Mai erau 8 minute și totuși oamenii intrau. Da! Se putea intra mai devreme, nu trebuia să aștepți în frig începerea programului! Murisem oare și ajunsesem în Rai?

M-am strecurat rapid prin spatele unui cuplu care intrase fără să aibă certificatele pregătite. Al meu era deja pe ecran, mi-a fost scanat rapid, și m-am îndreptat spre aparatul care elibera bonurile de ordine.

Aparatul, ce să vezi, nu elibera bonuri înainte ca ceasul să se facă 07:30.
"Comunism!", bombăni un nene gras din fața aparatului. "În Germania nu e așa", continuă să comenteze, uitând cumva că programul nu începuse încă oficial.

După ce am luat un bon de ordine și mi-a venit foarte rapid rândul, am avut parte de primul duș rece. La ghișeu era bestiul frumoasei de la depunerea de acte.

"Bună dimineața", am început eu să explic stângace, neștiind care e procesul. "Am fost ieri pentru o înmatriculare, mi s-a spus să revin azi pentru acte. Nu știu numărul, a fost la rând".
"Chitanța!", mi-o taie scurt bestiul, un milițian malac și acru iar pe mine încep să mă taie apele. Care chitanță?

Îmi reiau explicațiile, menționând că nu am primit nici o chitanță după depunere.
"Chitanța pentru cei 49 de lei", îmi explică domnul. "De unde știu eu că ați plătit?"

În timp ce bâjbâiam pe telefon, căutând chitanța primită pe mail de la ghiseul.ro, rotițele mentale se învârteau în gol încercând să înțeleaga logica sfintei chitanțe. Dacă nu atașezi la depunere dovada plăților, nu ți se primește dosarul. Simpla mea prezență la acel ghișeu și faptul că trecusem de primul pas ar fi trebuit să fie dovada.

Dar să nu fiu rău. Cu toată lipsa de amabilitate, pe care să zicem că o punem pe seara orei matinale, domnul de la ghișeu mi-a căutat totuși actele prin teancul disponibil.

Nu erau!

"Ați avut programare?" mă întreabă dumnealui.
"Da, la ora 15:00."
"Atunci cum să fie gata? După 10!" dictă domnul și mă expedie acasă.

Cu picioarele pe pământ și coada între ele, mi s-a reamintit că în pofida aparenței de civilizație, rămânem totuși România. Sigur, e clar mai bine, dar să nu ne-o luăm încă în cap, cu programările noastre online, bonuri de ordine și clădiri în fața cărora nu trebuie să aștepți în frig.

Ajuns acasă, am sacrificat alte două coli de hârtie, plus cerneala aferentă, pe altarul încălzirii globale, așteptând stresat să vină ziua de mâine, poate-poate oi rezolva...

Ziua trei mă prezint iar la direcție, cu certificatul pe telefon, chitanțele în rucsac și nodul în gât. Am onoarea să fiu primul care folosește aparatul de bonuri, mă înființez la ghișeu, predau buletinul și... atât.

Dispăruse bestiul și reapăruse un frumos, revenind cu ocazia asta pe tărâmul basmelor, unde nu te întreabă nimeni de chitanțe, nu te ia din scurt și te ajută să rezolvi cu bine.

Dat buletinul, semnat, ridicat și plecat la doar două zile distanță după ce un băiat șmecher a zis că nu are rost să se complice cu numere preferențiale ca să nu aștepte și "la rând", ca să scape pe loc. Nu, copii, se stă și după numerele standard.

Am scăpat, per total, mai ieftin decât mă așteptam. Desigur, doar la figurat, pentru că la propriu m-au rupt costurile RCA-ului, dar asta e altă poveste.