De Băneasa Forest Run am tot auzit dar deși se ține în București, unde locuiesc, nu am mai fost până acum. Pentru mine Băneasa înseamnă IKEA, unde mergem rar pentru că e un drum lunguț și obositor cu mașina, sau un traseu anevoios cu mijloacele de transport.

Probabil că aș fi sărit evenimentul și anul acesta dacă nu mi-ar fi atras atenția kit-ul de participare. Pe lângă un tricou atractiv, venea și cu o pereche de mâneci alergare și chiar îmi doream așa ceva.

Și uite așa, cu un kit atractiv, cei de la Băneasa Forest Run m-au înhățat ca participant!

Cum a fost pe partea de alergare?

Dacă la ultimele două curse (Semimaratonul Bucuriei și Sun Challenge) am mers de distracție, bazându-mă doar pe forma mea curentă, pentru Băneasa pot spune că m-am antrenat. Poate nu un antrenament ca la carte, pe câteva luni, cum am făcut-o pentru primele curse de 5, 10k și semi-maraton, dar am urmat totuși un mini-plan de o lună. Scopul? Să alerg cei 11 kilometri în cât mai aproape de o oră.

Ca referință, pot alerga 10 kilometri într-o oră fără a forța tare, dar cu un vechi record de 55 de minute pentru 10k, acest lucru ar fi însemnat să mențin un ritm o idee mai alert pentru încă un kilometru. Chiar dacă am avut un timp scurt de antrenament, faptul că am putut alerga un semimaraton de 21.1 km în mai puțin de 2 ore în luna mai a acestui an, mi-a dat speranță că e posibil.

Din nefericire, fix cu câteva zile înainte de Băneasa Forest Run, am fost lovit de o durere teribilă de spate și un potențial început de răceală. Dacă pe 26 octombrie am alergat 6.67 km cu un pace de 6.04 minute pe kilometru și un puls mediu de 163 bătăi pe minut, în ziua cursei (30 octombrie) am avut un pace ușor mai lent, de 6.07 minute pe km dar un puls mediu uriaș, de 188 bpm!

La final, am terminat pe locul 316 din 836 de concurenți vizibili în clasament, cu un timp oficial de 1:06:34. Nu e tocmai jenant pentru un alergător netalentat, dar dacă mi-aș fi atins ținta propusă de o oră aș fi fost în primii 180, deci top 20%.

Traseul mi-ar fi permis să ating acest timp dacă aș fi fost în formă. Este unul de tip trail, prin pădurea Băneasa, pe un teren destul de plat și fără pante de urcat.

Cum vremea a fost frumoasă, pământul a fost solid și nu a existat riscul alunecării pe noroi. Erau, ce e drept, multe frunze căzute, ceea ce te făcea să simți toamna, dar nu le-am simțit că ar fi îngreunat în vreun fel alergarea. Singurele "obstacole" au fost două trunchiuri de copac căzute, dar le puteai sări cu ușurință. Potecile au fost înguste, dar nu la fel de înguste ca la Sun Challenge, în Delta Văcărești, și era ceva mai facil să depășești concurenții pe parcurs.

Frunzele de pe jos au reprezentant însă singura parte mai "specială" a traseului. După cum spuneam, m-au făcut să simt venirea toamnei, chit că practic ne apropiem de iarnă. Din nefericire, cam asta a fost tot.

Alergarea a fost dezamăgitor de repetitivă: pădure, apoi pădure, iar pădure și mai multă pădure, cu un scurt început și sfârșit pe asfalt. Cam plictisitor pentru mine, nu îmi imaginez ce ar fi fost dacă aș fi mers la semi-maraton, unde erau necesare două ture consecutive. A fost salvat, parțial, de curbele destul de dese dar dacă trag linie mi-e teamă că nu a fost memorabil. E o alergare simpatică prin pădure și cam atât.

Cum a fost organizarea?

Nu am nimic de reproșat, felicitări echipei care s-a ocupat de asta. Mi-a plăcut în mod special faptul că în pachetul de concurs au fost incluse o porție de paste și o salată, pe lângă alte alimente mai "tradiționale" (iaurturi, apă, dulciuri, fructe).

Fiind tocmai în Băneasa, deci departe pentru mine, faptul că am putut mânca o porție caldă de paste după cursă a fost mană cerească și mi-a permis să îmi refac energia. Deși nu pot spune că a fost ceva extraordinar (culinar vorbind), carbohidrații sunt fix ce trebuie după un efort intens și mi s-a părut o inițiativă pe care aș vrea să o văd și la alte curse.

Participanții

Am fost surprins de numărul mare de participanții (2000 în total, dintre care aproape 1000 la crosul de 11 km). Pentru mine a fost a doua cursă ca mărime, după cele organizate oficial pentru București (Maratonul și Semimaratonul anual).

Ca la orice cursă cu un număr mare de concurenți, acest lucru s-a tradus într-o competiție diversă, ceea ce a permis tuturor să aibă companie: fie persoane alături de care să poți concura pentru un loc cât mai bun, fie amatori care să îți țină companie pe traseu și dacă ești mai încet.

Deși numărul de participanți a fost cam măricel pentru traseu, organizarea a avut grija ca lumea să nu se calce în picioare. Startul s-a dat în două valuri, iar fiecare val a fost împărțit în câte 4 sectoare, separate în funcție de timpii de alergare raportați de fiecare participant (cei rapizi în față, cei lenți în spate).

Acest lucru a permis să se formeze un flow natural de alergători, reducându-se situațiile în care grupuri mari de concurenți blochează oamenii mai rapizi dar și cele descurajante în care ești în continuu depășit de alți alergători.

Ridicarea kit-urilor

Kit-urile au putut fi ridicate în ziua de sâmbătă, 29 octombrie, între orele 10-19, de la info point-ul de la intrarea în Kaufland Tei. Declarațiile de participar necesare au putut fi completate și semnatate online, fără a mai fi nevoie să completezi ceva de mână.

Teoretic se puteau ridica și din ziua competiției, dar numai pentru cei din afara orașului.

Mi-ar fi plăcut să existe mai multe zile în care să îl poți ridica, mai ales în condițiile în care sâmbătă chiar am avut și alte obligații și am ținut-o deci numai în drumuri. Cu toate acestea, în principiu, intervalul orar pus la dispoziție a fost unul generos și să zicem că te-ai fi putut descurca cumva.

Zona de start

Punctul de start în sine a fost organizat satisfăcător. Pe partea de plusuri au existat toalete suficiente, cu tot cu chiuvete unde să te poți spăla pe mâini, și multe standuri cu mâncare, atracții și produse de la parteneri, astfel încăt să aibă și însoțitorii ceva de făcut.

Pe partea de minusuri avem faptul că zona în sine a fost destul de înghesuită, fiind amplasată de-a lungul unei alei, astfel încât la încălzirea oficială a fost cam aglomerat. De asemenea, nici nu aveai pe unde să stai jos, decât poate direct pe iarbă sau pe borduri (din nefericire, sunt o persoană anxioasă și uneori simt nevoia să mă așez puțin înaintea unei curse, pentru a-mi calma nervii).

Garderobă și vestiar

A existat o garderobă însă cum nu am folosit-o, nu sunt sigur de detalii. Am înțeles că locurile ar fi fost limitate. Vestiare nu am observat dar în caz de extremă urgență, bănuiesc că te-ai fi putut schimba într-un veceu public.

Traseul

Traseul a fost bine marcat și intuitiv și a avut trei puncte de hidratare. Nimic special de remarcat.

Rezultatele

Rezultatele au fost afișate rapid pe site, cu un foarte mic decalaj. Nu am observat nici o funcție de căutare sau filtrare, ceea ce mi-a pus mici probleme în a-mi afla rezultatul oficial dar te poți descurca și fără, nefiind vorba de un număr imens de participanți.

Poze din timpul concursului

Pozele vor fi disponibile pe site, într-o galerie dinamică bazată pe soluția oferită de cei de la fisheye. Le poți vedea pe toate sau îți poți căuta poza după numărul de concurs.

Mai mult, "pozomanii" puteau alege să fie fotografiați și la ridicarea kit-ului sau în zona de expoziție, în ziua competiției.

Ar trebui deci ca toți participanții să se poată alege cu câteva instantanee memorabile și să le poată găsi faci pe site, fără a sorta manual prin sute/mii de imagini.

Cum a fost atmosfera?

Frumoasă, cu multă lume și ceva agitație, fix cât trebuie ca să te bage în priză. Nu a fost muzică deranjant de tare iar aglomerația a fost suportabilă.

Voluntarii și-au făcut treaba pe parcurs, au încurajat oamenii iar sistemul de valuri s-a asigurat că toată lumea aleargă în grupuri, transformând Băneasa Forest Run într-una dintre cele mai sociale curse la care am participat.

Ce a conținut kit-ul de concurs și cum a fost medalia?

După cum am recunoscut deja, la această cursă m-am înscris în primul rând pentru kit-ul de participare. Tricoul arăta foarte simpatic în poze și, cel mai important, ofereau și mâneci de alergare, ceva ce vroiam de mult să cumpăr dar nu am mai găsit pe stoc în Decathlon.

Alături de tricou și mâneci s-a mai oferit și un buff, reprezentând un pachet numai bun pentru vremea teoretic rece de octombrie. În practică nu a fost cazul, având parte de temperaturi de peste 20 de grade, mai adecvate pentru pantaloni scurți și maieu decât mâneci și buff.

Pe lângă acestea, într-o sacoșă personalizată cu logo-ul competiției am mai primit un blat de pizza, o conservă de ton, un spray anti-transpirație, o cutie de pastă de tomate, un energizant și o doză de Ciuc Radler (binevenită, îmi place băutura asta), un baton nutritiv, un voucher World Class de o zi, o cutie de smântână și una de frișcă.

Incluse în pachetul de participare au fost și o porție de paste, o salată la alegere și un iaurt Mueller, de care te puteai bucura în ziua cursei.

Deși medalia nu m-a dat pe spate, cum a fost cea de la Sun Challenge, este una calitativă și arătoasă, din metal, numai bună de pus în vitrină!

Per total, cei 160 de lei pe care i-am dat au fost complet justificați.

A meritat?

Da, a meritat. Chiar dacă am dezamăgirile mele legate de rezultat, nu au legătură cu competiția în sine sau cu organizatori.

E un eveniment frumos și deși traseul nu mi s-a părut la fel de memorabil precum cel din Sun Challenge, e totuși prin natură și e ușor de parcurs.

Pentru sportivii din zonă sau care pot ajunge ușor acolo, este clar un eveniment de ne-ratat. În ceea ce mă privește, șansele să revin la următoarea ediție sunt cam de 50% iar cele de a reveni undeva în viitor sunt de aproape 100%.