The Lone Ranger - esec la Box Office dar cui ii pasa?
“Am văzut The Lone Ranger și mi-a plăcut foarte mult”. Iată o frază pe care nu aș fi crezut că o voi spune vreodată.
Nu sunt un fan al lui Johnny Depp și deși mi-a plăcut în copilărie Călărețul Mascat, inclusiv faimoasa sa coloană sonoră, ideea de a vedea un film bazat pe povestea sa m-a lăsat rece încă de când am auzit de zvonuri că va fi produs. Și totuși l-am vizonat azi și dacă am un regret e acela că nu l-am văzut la cinema.
(sursa imaginii: Wikipedia)
După ce fratele său este ucis într-un mod foarte brutal și sadic de către un răufăcător, John Reid, interpretat de Arnie Hammer, se transformă dintr-un avocat papă-lapte într-un veritabil apărător al legii, iar cu ajutorul lui Tonto, un indian Comanche bântuit de fantomele trecutului, reușesc să facă dreptate.
E un western Disney, deci nu foarte violent, dar în schimb foarte, foarte, foarte distractiv. Au fost comedii în toată regula la care nu am râs atât de mult iar scenele de acțiune au fost atât de reușite încât l-au impresionat chiar și pe faimosul Quentin Tarantino.
A avut în schimb două mari probleme: un buget imens (225 de milioane de dolari costuri de producție și 150 de milioane costuri de marketing), din care nu au reușit să recupereze decât o mică parte, și un Johnny Depp interpretând un indian, chestie apartent insultătoare prin stereotipismul personajului său. Dar dacă nu ești vreun american “politcally correct” ultra-sensibil sau vreun critic pentru care succesul se măsoară în numărul de bilete vândute, aceste detalii nu ar trebui sa conteze.
Ceea ce contează este că filmul este de-a dreptul superb din punct de vedere vizual iar Johnny Depp și Arnie Hammer, sau mai bine zis Tonto și The Lone Ranger, fac un cuplu excelent, comparabil, aș spune, cu Bud Spencer și Terrence Hill, celebra echipă din filmele cu Piedone.
Deși aparent prea lung, a reușit să ne țină țintuiți pe scaune în așteptarea deznodământului. A fost de altfel unul dintre puținele filme în care simți că se întâmplă chestii! Peisajele se schimbă, apar personaje noi, lucrurile iau o turnură neașteptată în repetate rânduri iar finalul… finalul e de-a dreptul epic!
Pentru persoanele care s-au dus la Jurassic World și au fost iritați profund de faptul că tipa a alergat tot filmul prin junglă purtând tocuri, The Lone Ranger e un film de evitat. Celorlalți le recomand să îi dea o șansă. S-ar putea să rămână plăcut surprinși, cine știe?
