De Semimaratonul Bucuriei din Urlați am aflat de pe Facebook. Cum a bifat cele două criterii personale de participare: zonă accesibilă pentru cineva fără carnet de șofer și preț, m-am înscris și am făcut prima mea vizită în primitorul orășel Urlați.

Cum a fost pe partea de alergare?

În cadrul acestui eveniment au existat două trasee de alergare "serioasă": un semi-maraton(ish) de 20 de kilometri și diferență de nivel de 560 de metri, și un cros de 13.6 kilometri, cu diferență de nivel de 360 de metri.

Am participat la cros și deși nu am experiență cu alergări de tip trail, mai bifând doar la Tohani Trail Race și oarecum Dac Warrior, care e cu obstacole, pot spune că fost cursa mea preferată de până acum.

Startul a fost luat din interiorul Stadionului municipal din Urlați, după care s-a ieșit din oraș, într-o ușoară urcare pe asfalt de aproximativ un kilometru, apoi s-a intrat în natură.

Am avut parte de alergări pe dealuri, printre potecuțe înguste, umbrite de copaci sau tufișuri de măceși, prin pădure, printre vii dar și prin oraș, într-un mix variat, cât să nu simți distanța și nici că te ia plictiseala.

E greu să descriu ce bucurie am simțit atunci când am constatat că urmează să intru într-o pădure! De când am auzit de conceptul de trail running, l-am asociat cu alergatul printre copaci deși, pe cărări bătucite și ferit de soarele puternic. Celelalte curse de trail au fost, spre dezamăgirea mea, mai mult pe dealuri. Dar aici, la crosul din Urlați, mi s-a îndeplinit visul.

Nici partea de alergare pe deal nu a fost plictisitoare, fiind la fel de variată. Nu m-am putut abține să nu mă opresc și să nu fac câte o poză, mai ales că nici nu incomodam pe nimeni.

Până și alergarea pe lângă vii era mai diversă decât avea dreptul să fie.

Vremea a fost superbă, chiar neașteptat de frumoasă în condițiile în care cu o zi înainte fusese înnorat, rece și ușor ploios. Bucăți de traseu erau încă ușor noroioase, dar fără a pune probleme. Fiind vorba de final de septembrie, nu s-a pus nici problema caniculei. Dar între noi fie vorba, la cât de umbrit a fost grosul alergării, nu ar fi fost o problemă așa mare nici căldura verii.

S-a alergat pe asfalt, pe pietriș, pe pământ, prin praf, prin noroi, pe teren plat, printre șanțuri săpate de căruțe de-a lungul timpului, pe potecuțe înguste și prin largul dealurilor, prin păduri, printre case și printre vii, fiind imposibil să nu găsească cineva o porțiune care să nu îi placă.

Personal am fost extaziat de faptul că dacă prima parte din traseu a fost mai cu urcat, jumătatea de final era mai mult în coborâre. Am simțit și eu, în sfârșit, că și alerg la o cursă de trail, nu doar fac jogging lejer sau mers în pantă.

La final am revenit victorios la stadionul de unde s-a dat startul, dar pe altă rută! Cum să nu îți placă așa un traseu variat?

Cum a fost organizarea?

Faptul că plecarea s-a făcut din stadionul municipal Urlați a fost un plus, existând loc suficient înainte de cursă pentru încălzire sau mici ture de alergare. A existat nevoia completării unei declarații de participare, nimic special, dar existau formulare gata tipărite suficiente, precum și pixuri, deci nimic de cârcotit.

Voluntarii de pe traseu au fost amabili și ajutători, traseul în sine bine marcat, cu harta disponibilă în prealabil în format gpx, numai bun de încărcat pe Garmin. Dar chiar dacă te rătăceai cumva, zona era cu semnal mobil bun iar pe BIB era trecut numărul de telefon al unuia dintre organizatori, în eventualitatea oricărei urgențe.

Rezultatele au fost disponibile în timp real pe liniadesosire.ro, fără să fie nevoie să le aștepți.

Per total, nimic rău de zis pe partea de organizare. Bravo celor de la Start Now!

Cum a fost atmosfera?

Evenimentul a avut un feeling foarte cald. Urlațiul pare genul de orășel de provincie primitor, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, iar acest lucru s-a transmis și la cursă.

Nu au fost foarte mulți participanți (sub 200, însumat la semi-maraton și la cros) dar grosul traseului a fost comun și s-a pornit simultan. Cei de la semi-maraton au împărțit cu noi, ceilalți, peste jumătate din traseu, și două puncte diferite, apoi au revenit pe aceleași cărări.

Asta a permis un flux constant de alergători pe traseu, iar combinat cu faptul că participanții au fost din toate vârstele și categoriile, mai găseai cu cine să alergi și dacă erai foarte rapid, dar și mai lent (ca mine). Chiar dacă rămâneai mai în urmă, veneau pe final din spate cei de la semi-maraton și mai vedeai pe cineva.

Ca un alergător mai lent, cel puțin pentru vârsta și condiția mea fizică relativă, una dintre spaimele mele este să rămân în urmă, fără țipenie de om, și să mă rătăcesc. Aici ar fi fost aproape imposibil să se întâmple asta, ceea ce pentru mine face o cursă din start mult mai plăcută și mai distractivă!

Ce a conținut kit-ul de concurs și cum a fost medalia?

Prețul pachetului de participare a fost mai mult decât atractiv, la doar 80 de lei (luat mai din timp). Pentru suma asta mi-am spus că și dacă nu ajung, nu am mult de pierdut.

Pe lângă tradiționalul număr de concurs, a venit cu un baton de la Redis, ceva ronțăieli de la Alka, un șampon Pantene imens (lol, cu care nu am știut ce să fac) și o sticlă de Rose Demisec de la Ceptura. Nu au avut tricou dar pe de altă parte nu pot să zic că am simțit nevoia unuia. Am destule tricouri de alergare calitative de la alte curse sau luate personal.

Medalia de participare a fost simpatică. E din material lemnos, pirogravată, și e în ton cu competiția. Nu e de pus în vitrină, cum sunt cele de la Semimaratonul București, de exemplu, dar mi s-a părut un momento excelent. E mult mai drăguță și prezentabilă decât cele de la Dac Warrior, deci se putea și mai rău.

A nu se înțelege prin asta că aș fi nemulțumit sau că aș considera medalia de proastă calitate. Din contră, după cum spuneam, mi se pare foarte simpatică și adecvată evenimentului.

A meritat?

Clar da! O experiență memorabilă și un traseu superb, preferatul meu de până acum.
Singurul motiv pentru care nu sunt sunt sigur dacă voi mai reveni, e cel al drumului. La cursa de acum am venit cu tatăl meu, căruia i-am pasat kit-ul de alergare și m-a lăsat acolo. M-am întors apoi cu prietena, care m-a recuperat de acolo venind din București, și am continuat împreună drumul la părinții mei. Cine știe, poate asta mă vă ambiționa să mă înscriu într-un final la școala de șoferi.

Dar pentru cineva pasionat de alergare și care poate ajunge ușor, Semimaratonul Bucuriei din Urlați e un no-brainer.