Să investim în e-sports
România e o țară bizară în care cel mai vizionat sport (și drept urmare și cel mai bine sponsorizat și influent) este fotbalul. Cum nu mă pasionează absolut deloc subiectul, nu pot spune că înțeleg prea bine preferințele românilor, dar nu o fac nici alții, care cunosc mai bine subiectul.
Dar în timp ce microbiștii români se pregăteau cu patos pentru Euro 2016, dornici să susțină o echipă care urma să dezamăgească, românii de la PGL organizau Major-ul de la Manilla, un turneu prestigios de Dota2, cu premii totale în valoare de 3 milioane de euro. A fost un succes total!
Aclamat atât de vizitatori cât și de spectatori, jucători și comentatori / analiști, turneul a fost chiar mai bine organizat decât edițiile The International găzduite de Valve în Seattle. Și totul datorită muncii și dedicației unei echipe de români demnă de toate laudele.
This event has been amazing, the crowd is better than any LAN I have attended. #ManilaMajor must come back again pic.twitter.com/HkdyEny5m5
— Toby Dawson (@TobiWanDOTA) June 12, 2016
Și în România cei de la PGL au organizat și co-organizat cu succes câteva ediții de Dreamhack, primite cu foarte mult interes de către fani și totuși aproape ignorate de minister. Nu îmi mai reamintesc exact contextul, dar o persoană din echipa PGL povestea cum se tot zbat să acrediteze e-sport-urile în România, lovindu-se însă de fiecare dată de persoane care nu înțelegeau fenomenul.
Sporturile virtuale sunt deja o industrie masivă și nu am nici cel mai mic dubiu că nu vor ajunge să rivalizeze cu sporturile clasice în următoarele decade. O țară ca România are un potențial imens în acest domeniu și ar trebui să încerce să atragă măcar o parte din milioanele de dolari care se învârt în industrie.
Multe dintre echipele de top vin din regiuni precum Asia sau Rusia / Europa de Est, și mai puțin din Statele Unite. Europenii care fac excepție de la regulă vin de obicei din state cu o plasă de siguranță socială puternică, precum Suedia (vezi Alliance) sau Danemarca. Motivele sunt simple: premii de mii și de zeci de mii de dolari sunt relativ accesibile tuturor echipelor profesionale, nu doar celor din vârful topului (unde vorbim deja de sute de mii sau chiar milioane de dolari), iar cu astfel de sume se poate trăi confortabil în țări precum China, Malaezia, Ucraina sau Rusia, de unde provin mulți dintre jucători.
România se încadrează și ea în categoria țărilor cu salarii mici în euro / dolari, ceea ce i-ar permite să devină o pepinieră de jucători. Momentan românii cunoscuți din Dota2 sunt destul de puțini. Faima lui Ar1se sau CWM a apus, peste Bone7 , care a câștigat până acum peste 1.5 milioane de dolari, se așterne uitarea iar cel mai de succes român actualmente este W33ha, un sirian născut și crescut în România.
Anecdotic, după ce W33 a câștigat Major-ul de la Shanghai cu Team Secret (1 milion de dolari pentru întreaga echipă), și-a cumpărat printre altele un monitor performant de gaming. A adus bani în țară și i-a cheltuit în țară.
Yup, ggwp to @TeamLiquidDota2 and shoutout to mind control and jerax for their performance pic.twitter.com/GV7ug04vnj
— Aliwi Omar (@w33haa) March 6, 2016
E drept, în condițiile în care nu avem spitale, sistemul de educație e jenant iar salariile sunt mizere, poate părea fantezist să se investească într-un domeniu precum "jocurile pe calculator". Pe de altă parte, dacă se găsesc bani pentru o catedrală a mântuirii neamului sau pentru stadioane de fotbal destinate unor jucători incapabili de performanță, poate s-ar găsi câteva firimituri și pentru tinerii care chiar au șansa să pună România pe hartă.
