De ce e Dota 2 un joc interesant - I

Dota2 este de multă vreme un fenomen global, oferind cele mai mari premii din industrie și având fani în toate colțurile planetei, printre care mă numar și eu, atât ca jucător, cât și ca spectator. Dacă data trecută am vorbit despre cum a ajuns un sport respectabil, e cazul să prezint puțin și lucrurile care îl fac atât de captivant.

Regulile de bază

Regulile principale din Dota 2 sunt destul de simple. Două echipe, fiecare cu câte 5 jucători, încearcă să cucerească baza inamică. Harta este simetrică și există trei drumuri principale, fiecare cu turnuri de apărare și unități controlate de AI, care sunt generate automat și pornesc la luptă la intervale de timp regulate.

Fiecare jucător controlează un erou (uneori cu unități adiacente), care poate învăța abilități noi sau să le îmbunătățească pe cele curente pe măsura ce crește în nivel. Omorând inamici sau distrugând obiective obține aur cu care poate cumpăra obiecte ce il fac mai puternic sau care ajută coechipierii. Aurul și nivelul se resetează la începutul jocului și cum toți eroii sunt disponibili gratuit, se asigură un nivel egal pentru toată lumea. Exclusiv experiența de joc, strategia și abilitățile fac diferența, nu îți poți cumpăra un avantaj.

Mai mult de atât, fiecare erou poate fi utilizat în moduri diferite, cu roluri diferite, și poate alege o altă ordine în care să își învețe abilitățile, pentru a impune un alt ritm jocului. Astfel se poate juca un număr infinit de partide cu aceeași eroi dar cu rezultate, stiluri de joc și strategii complet diferite. De asemenea, abilitățile și caracteristicile eroilor sunt ajustate periodic, pentru a avea tot timpul o senzație de prospețime dar și pentru a se încerca atingerea unui nivel de echilibru în care să nu existe eroi foarte puternici sau foarte slabi.

Un alt concept crucial din Dota este cel de contracarare. Toți eroii pot fi devastatori, iar în anumite circumstanțe pot câștiga jocul singuri, așa că atunci când îi selecționezi poți abține un avantaj major în fața celeilalte echipe. Și fix aici apare unul dintre cele mai fascinante aspecte ale vizionării unui meci profesionist de Dota 2.

Drafting-ul

Perioada de dinainte începerii jocului, numită drafting, în care căpitanii aleg și elimină eroi e aproape un alt joc, mult mai cerebral, cu finețurile și posibilitățile unei partide de șah, de exemplu.

Cu un timp limitat la dispoziție, meciurile încep cu partea de eliminare. Pe rând, fiecare căpitan alege succesiv câte un erou care va fi scos din joc și nu va putea fi ales, până la un total de 4 (câte 2 eroi de fiecare echipă). Dacă jucătorii inamici excelează în utilizarea unor anumiți eroi sau dacă există eroi fie foarte puternici, fie capabili să afecteze strategia dorită, e momentul ideal pentru a scăpa de ei.

cum arata perioada de drafting in Dota2
Așa arată perioada de drafting. Sursa imaginii: Reddit/r/Dota2

Urmează apoi prima perioadă de alegere. Una dintre echipe poate selecta prima un erou pe care îl dorește, după care adversarii aleg doi eroi consecutiv, urmat de încă o selecție pentru prima echipă. În acest fel se creează un schimb echitabil. Fie ești primul care capătă un erou, în defavoarea inamicului, fie ești al doilea dar poți alege doi.

Perioadele de selecție și eliminare alternează până când fiecare echipă a eliminat câte 5 eroi și i-a ales pe cei 5 pe care dorește să îi controleze. Acum că am prezentat pe scurt partea de drafting, rămâne în continuare întrebarea: ce e atât de interesant la asta?

Farmecul și subtilitățile drafting-ului în Dota 2

Sunt multe de spus aici. PCGamer are un articol foarte bun despre drafting. Din punctul meu de vedere, lucrurile stau în felul următor.

În primul rând există mulți jucători care excelează în utilizarea unui anumit erou: n0tail cu Wisp, Burning cu Anti-Mage sau Puppey cu Chen sunt doar câteva exemple.

În al doilea rând există eroi foarte puternici dar care au slăbiciuni ce pot fi exploatate de alți eroi. De exemplu, ai o Broodmother, o arahnidă uriașa ce poate genera o armată de mini-păienjeni otrăvitori și ce se poate ascunde în pânzele ei? Slardar și Bounty Hunter te pot urmări atunci când ești invizibilă, iar Axe sau Ember îți pot omorî armata de păianjeni în câteva secunde, primind și o sumă generoasă de aur pentru asta. Dar dacă în echipa adversă nu exista astfel de eroi, Broodmother și minionii ei pot dărma turnurile dar și eroii într-un timp foarte scurt.

În al treilea rând, există eroi ce fac o echipă foarte bună. De exemplu, Skywrath Mage poate folosi o vrajă care provoacă distrugeri imense, dar care este limitată la o zonă îngustă, din care inamicul poate pur și simplu să plece. Dar Clockwerk Goblin poate prinde un inamic și să îl blocheze timp de câteva secunde, suficient pentru ca Skywrath Mage să facă ravagii. Conceptul de sinergie și de combo este aproape la fel de important ca cel de countering / contracarare.

Astfel fiecare perioada de dinaintea meciurilor e un bun prilej pentru analiști și comentatori să încerce să înțeleagă posibilele alegeri ale căpitanilor, precum și strategiile pe care le-ar putea folosi, bazându-se exclusiv pe cunoștințele lor despre joc. Ai un sentiment imens de satisfacție atunci când prezici logic care erou va fi ales și ai dreptate.

De multe ori e de ajuns să privești eroii care au fost aleși și să intuiești deja echipa care va câștiga. Echipele care au căpitani foarte buni la această parte de drafting, cum ar fi Secret cu Puppey, Evil Geniuses cu PPD sau chiar rusnacii de la Virtus Pro cu fng, sunt cele care domină de regulă competițiile.

Primul turneu major de Dota 2, The Frankfurt Major e încă în desfășurare. Cei interesați de subiect pot urmări partidele pe site-ul oficial, pe canalul de Twitch sau pe Youtube.