Run with the Wind

Am terminat recent de vizionat Run with the Wind, seria anime menționată în postul Cum recunoști un alergător. Mi-a plăcut, a fost o experiență frumoasă iar acum urmează, evident, review-ul.

Povestea începe cu Kakeru, un fost alergător de elită în liceu, fugărit după ce a furat mâncare. E salvat de Haiji, unul dintre viitori săi colegi de facultate, pasionat la rândul lui de alergare.

Haiji îl convinge pe Kakeru să locuiască în vechea pensiune / internat "Chikusei-so", alături de alți opt studenți. Strângând în sfârșit zece persoane, fix câte sunt necesare pentru a se înscrie în prestigioasa cursă cu ștefată "Hakone Eikiden", Haiji trebuie să își convingă acum colegii să îi urmeze visul și, cel mai important, să se antreneze împreună.

Dacă Kakeru are talentul necesar pentru asta, Haiji încă își revine după o accidentare serioasă iar ceilalți studenți nu au deloc experiență cu alergarea. Ca să o poată face la nivelul necesar va fi necesar un efort considerabil, cu atât mai dificil cât Haiji e singurul care vrea să participe.

Farmecul seriei vine din două direcții. Avem întâi partea de comedie, cu personaje care mai de care mai colorate, ce încearcă din răsputeri să se opună și să scape de insistențele lui Haiji, pe primul loc fiind probabil Prince, studentul firav și feminin, pasionat de manga-uri.

Comedia e completată apoi de ingredientul de aur al anime-urilor despre sporturi: spiritul de camaraderie și munca pe care o depun cei zece alergători pentru a putea concura și a atinge un țel comun.

Iar țelul lor, Hakone Eikiden, e o cursă foarte reală. Acoperă peste 200 de kilometri și e spartă în 10 segmente de aproximativ 20 de kilometri, ce trebie alergați pe parcursul a două zile iar participanții trebuie să fie alergători de elită.

Aici își pierde anime-ul puțintel din verosimilitate. Ca să se poată înscrie în cursa de calificare, fiecare participant are nevoie de un record oficial care să ateste că a alergat 5 kilometri în mai puțin de 16 minute și 30 de secunde. Ok, o parte dintre personaje aveau poate un talent ne-explorat sau experiență adiacentă (trei dintre ei au jucat fotbal în liceu) dar ca să atingi genul acela de viteză trebuie să faci parte din top 3% alergători.

Pe de altă parte, ar fi absurd ca fix acum să las realismul să stea în calea unui anime simpatic. Exceptând această grupare extraordinară de super-alergători nedescoperiți, seria tratează totuși realist ce înseamnă să alergi, și cu bune, și cu rele. Acoperă atât tipurile de antrenamente necesare dar și frumusețea sportului, arătând cum fiecare personaj devine treptat atras de alergat din motive diferite.

Deși nu aș băga-o într-un top trei, Touch, Cross Game sau Slam Dunk fiind și mai lungi, și mai amuzante, și mai reușite, și cu personaje memorabile (sau ca nebunia zănatică care este Eyeshield 21), e însă o serie care mi-a plăcut și m-a atras la un nivel personal.

Nu știu dacă aș mai fi tentat să o revăd dar o recomand celor care sunt curioși ce înseamnă să alergi și sunt fani al genului sports.