Gelozia la pisici

Share
Gelozia la pisici
Slăbătura și Năsuc, două pisici care, spre deosebire de cele din postare, nu sunt așa geloase

Sebi a fost motanul prietenei mele. L-a crescut de mic, cu biberonul (ca pe Madam și pe Jegărici) și au avut deci o legătură foarte puternică. După ce ne-am mutat împreună, celelalte pisici m-au adoptat rapid, dar Sebi a rămas al ei. Ba chiar aș spune că nu prea mă suferea. Venisem eu, un terchea-berchea, să îi iau locul din pat, și să îl las fără atenția stăpânei.

Nu ezita să îmi arate cât de mult mă desconsideră și adesea mă călca literalmente în picioare, trecând peste mine ca peste un simplu obstacol, o pernă oarecare aruncată în patul lui. M-a acceptat însă cu timpul și mi-a găsit chiar o utilitate: când Alex îndrăznea să țină altă pisică în brațe, hop! sărea repede la mine, să îl mângâi, ca să o facă geloasă. Era modul lui de-a spune: "uite, și eu pot găsi pe altcineva". Desigur că mă părăsea de îndată ce se elibera locul.

Un moș gelos, care mă folosea să își facă stăpâna geloasă, dar pe care nu m-am supărat niciodată. În fond, cine eram eu să mă bag în relația lor?

Pișcot e și ea geloasă. Dacă Sebi (și frații Jegărici) au fost cele mai "ale lui Alex" pisici, Pișcoata e "cea mai a mea". Drept urmare, dacă mă vede cumva că mângâi sau chiar vorbesc cu altă pisică, imediat începe să comenteze: "mau mau? și eu?", și vine repede să își ia porția de atenție și mângâiat.

Nu contează că mai există și alte pisici. Pișcot e geloasă și ar dori să mă monopolizeze! Încep chiar să mă gândesc că poate în loc de "mau mau" îmi reamintește că "meu meu", să nu care cumva să uit al cui sunt. Mai guști și pe la alte pisici, dar de mâncat mănânci acasă la Pișcoată!

Scârțulica, în schimb, e un caz aparte. De la distanță, ai zice că e și ea geloasă. Când mângâiem pe cineva, hop! și ea. Doar că Scârțul cel roșcat nu o face din gelozie. Nu, Scârțul cel roșcat detectează o mână care mângâie. Ca un rechin care simte sângele în apă, așa detectează și ea mâinile ce ar putea fi folosite în folosul ei. Vine, îți împunge mâna cu capul ei, ca să îți explice ca la proști ce își dorește, și stă pe al tău fără să se mai sature de scărpinat și mângâiat.

Câte bordeie, atâtea obiceie. Și câte pisici, atâtea... gelozici? Fiecare cu modul ei de exprimare și un singur lucru în comun: într-o formă sau alta, toate vor să le mângâi.

Read more