Povești tastate II

Așează-te pe scaun, dacă poți. Ghemuită comod, Pușa îl ocupă deja. Nu are nici o grijă, în ceea ce o privește se aplica regula primului venit. Deja în lumea viselor, mă ignoră pe mine și pe dorința mea de a sta și eu jos. Nu îmi fac iluzii, m-ar fi ignorat și dacă era trează.

Încercând să nu o trezesc, îmi fac încetișor loc pe jumătatea rămasă liberă. Dar stai pe scaun cu o pisică la spate, dacă poți! Nu ai cum!

Cu durere în suflet, trezesc Pușa, o iau în brațe și o depozitez pe pat. Cu scaunul în sfârșit disponibil, încerc să mă fac comod când mă trezesc cu pisica în poală. Se pare că Pușa e dispusă să nu stea direct pe scaun, dar nu vrea să renunțe și la loc.

Nuu, Pușa, nu. O pun pe pat iar pe picioare îmi așez laptop-ul. Treaba e amânată și ar cam fi cazul să mă apuc de ea, dar tastează dacă poți. Pușa sare din pat și revine în poala mea. Ignoră laptop-ul și își face loc.

Eu o pun înapoi în pat, ea revine, într-un du-te/vino continuu care durează ceva vreme până când reușesc să o conving, într-un final că nu am timp de ea (blasfemie!, știu…)

Nu e nici prima, nici ultima dată când pisicile mi se pun în fața tastaturii. Doar pisica diferă.