Pauză de la cursele de alergare
Credeam că am luat deja una încă dar s-a dovedit că eram înscris deja la ediția din acest an a semimaratonului, cursa de 10k, așa că oficial dau acum startul.
Prima competiție la care am participat a fost o cursă de 5k, tot în cadrul semimaratonului Bucureștiului, iar experiența a fost atât de memorabilă încât mi-am petrecut următorii ani înscriindu-mă la aproape orice cursă de genul puteam ajunge, culminând cu participări la semimaraton în sine (cursa de 21 de kilometri). Dar de la o vreme, parcă nu mai merge...
A început cu blestemul maratonului Bucureștiului, când timp de doi ani consecutivi, teambuilding-ul la care merg mereu cu plăcere s-a suprapus fix cu data cursei de alergare, unde am fost înscris de fiecare dată din timp, și unde am ratat participarea și am pierdut ocazia să alerg efectiv de banii dați. Nu a fost neapărat o problemă financiară cât am ajuns să realizez că programul meu a devenit mult mai încărcat, cu mai puțin timp liber decât mi-aș dori, și nu îmi mai permit să îmi rezerv atâtea weekend-uri pe an pentru curse.
Asta nu înseamnă că o iau o pauză de la alergat în sine. Ba chiar, din contră, tocmai faptul că trebuie să rezerv deja un bloc de timp în weekend pentru asta complică lucrurile. Pentru că long run-ul de circa 10 kilometri îmi ia maxim o oră jumătate spre două dacă decid să mai încerc să alerg 15 kilometri și eventual să mă mai întorc și pe jos. Dar e și timpul petrecut dimineața înainte de alergare, timpul petrecut la întoarcere, când trebuie să faci un duș și să apuci să te odihnești. Am mai făcut și asta dar nu e tocmai fezabil să ieși repede la un long run, să faci un duș grăbit, și apoi să îți vezi de zi cu un cost de timp de doar o oră. Acum mai adăugați la ecuație și drumul până la punctul de start, orele pierdute acolo, faptul că ai o oră fixă și nu poți ieși când îți convine... e un stres suplimentar.
Apoi, de ce să nu recunosc, e totuși și aspectul financiar. Toate se scumpesc și deși sunt încă într-o situație fericită și mi-aș permite în continuare acele sume (care acum au ajuns să se învârtă pe la 200 de lei, dacă nu chiar 3oo, față de 100 acum câțiva ani), au devenit sume pe care trebuie să le iau din altă parte și parcă nu mai merită sacrificiul.
Îmi amintesc ce emoții mari aveam la primele curse, cum eram un morman de anxietate și așteptam cu nerăbdare startul, îmi pregăteam echipamentul cu o seară înainte, ales cu grijă, urmam planuri de antrenament ca să obțin un timp cât mai bun iar ziua cea mare era aproape ca o sărbătoare. Iar sâmbăta trecută m-am trezit cu 2 ore înainte de start, am luat pe mine primul tricou de alergare ce mi-a picat la mână, am plecat fără stres, m-am așezat la start fără să caut un loc cât mai bun și am alergat instinctiv, fără să verific timpul sau pulsul. Doar o altă alergare de weekend, dar în alt context. Atmosfera a fost în continuare de vis, trebuie să recunosc, dar magia s-a cam dus...
Așa că da, e momentul să iau o pauză.
