O întrebare uimitoare
Un programator nu folosește cuie sau ciocan pentru a-și face meseria. Principala sa unealtă este creierul, urmată îndeaproape de site-uri precum Google, GitHub sau StackOverflow. Ultimul e o veritabilă bijuterie informațională și permite utilizatorilor din întreaga lume să pună o întrebare și să primească un răspuns.
Îmi place să îl verific periodic și să trag cu ochiul pe lista cu întrebări populare pentru a vedea ce enigme ies în evidență. Ieri am dat de o întrebare de-a dreptul uimitoare, cum rar am mai întâlnit. Literalmente m-au trecut fiorii.
Un utilizator dorea să știe cum poate compila eficient o aplicație care urma să ruleze în medii profund radioactive. Omul acesta făcea parte dintr-o echipă care programa dispozitive integrate în zone în care radiația ajungea inevitabil să afecteze hardware-ul și să genereze erori și dorea ponturi pentru a optimiza cumva soft-ul pe cât de mult posibil.
Pe cât de interesantă și provocatoare a fost întrebarea, pe atât de fascinante au fost și răspunsurile primite.
Cel mai popular făcea referință la o lucrare publicată de NASA despre software afectat de radiații. Faimoasa agenție spațială s-a lovit deja de astfel de probleme și au împărtășit și cu alții din experiența lor. E greu să nu fii impresionat.
Un altul povestea despre experiența sa cu dezvoltarea de soft-uri pentru sateliți miniaturali, când s-a lovit de probleme similare și a descris câteva dintre soluțiile și tehnicile utilizate.
Alt răspuns sugera lectura unei lucrări științifice din 1984 care putea conduce la rândul ei către găsirea unei soluții sau măcar a unei idei.
Cum ar fi fost oare să asiști la o conversație între Leonardo Da Vinci și Botticelli legată de pictură și de secretele lor? Nu vom știi niciodată dar asta nu înseamnă că nu putem fi martorii unor discuții captivante și în prezent.
Secretul e să caști ochii.