Manes - giuvaier muzical avantgardist norvegian

Am mai spus-o și o repet: cea mai frumoasă și mai profundă muzică pe care am ascultat-o a venit de fiecare dată de la formații de metal dur (black, death, doom) dar care au evoluat în timp spre tonuri mai melodioase.

Katatonia, The Gathering, Paradise Lost, Opeth, Ulver și chiar Watain sunt numai câteva exemple. Dar azi aș dori să aduc în lumina reflectoarelor o formație mai puțin populară (vorba vine, eu și blogul meu sunt de o mie de ori mai obscur).

Manes e o formație norvegiană care a început cu un album de black metal aclamat de fani. Apoi au luat o întorsătură radicală și au trecut pe o combinație de trip-hop, jazz și metal pentru un sound avantgardist inedit și demențial.

Pe 28 iunie vor lansa un EP nou, de unde piesa Submerged e deja disponibilă și sună de-a dreptul hipnotic, făcându-mă extrem, dar extrem de nerăbdător să ascult tot EP-ul.

Până acolo, mai au patru albume (în exclud pe cel de black) numai unul și unul.

Vilosophe a fost lansat în 2003, de unde recomand piesa Ende, poate printre primele care au pus Manes pe radarul meu.

A fost urmat în 2007 de albumul How the World Came to an End de unde o să recomand The Cure-All, ca exemplu de ce pot scoate.

În 2014 au lansat un nou album cu un titlu legat de finalitate: Be All End All, unde voi da ca exemplu Name the Serpent

Ultimul album produs de ei a apărut în 2018, cu titlul Slow Motion Death Sequence, și el tot cu melodii numai una și una, cum ar fi Last Resort

Rar am mai ascultat o trupă atât de bună, cu melodii atât de frumoase, ritmate, apăsătoare dar și melancolice. Piesele lor sunt undeva la nivelul melodiilor cele mai reușite de la Ulver și au ceva și din avantagardismul norvegienilor de la Arcturus. De altfel, și Ulver tot norvegieni sunt. E ceva cu țara aia de ies atâția muzicieni geniali de acolo.

Clar, Manes e de ascultat și savurat.