Lord of the Mysteries
Lord of the Mysteries e una dintre seriile pe care nu ai cum să nu le auzi menționate dacă frecventezi subreddit-ul de Progression Fantasy, o serie chinezească apărută relativ recent, prin 2018, dar care s-a bucurat de o ascensiune fulminantă (și pe bună dreptate).
Inițial a fost publicată pe o platformă din China pentru seriale literare de către Yuan Ye, sub pseudonimul Cuttlefish That Loves Diving (ce porecle au și chinezii ăștia) dar a devenit rapid populară la nivel global, tradusă inițial de amatori, și a devenit între timp un veritabil titan media, cu o serie manhua (bandă desenată chineză), una donghua (animație chinezească), și un MMO bazat pe poveste și pe univers și care tocmai se pregătește de lansare. Nu doar atât, dar e și una dintre cele 144 de romane web incluse în Biblioteca Națională a Chinei.
Seria de cărți, compusă din 8 volume, cu un total de aproape 1400 de capitole, (cunoscută și ca Lord of Mysteries) a reușit să iasă în evidență prin originalitate. De regulă dacă zic "literatură chinezească", cel puțin din perspectiva asta de cititor neserios, te gândești la wuxia sau xianxia, genuri bazate pe arte marțiale, "cultivare", Qi și alte stereotipuri (subminate atât de amuzant în Beware of Chicken de către un canadian). LotM face în schimb o chestie aproape radical opusă și mută acțiunea într-un univers inspirat din perioada victoriană (preponderent cea britanică, dar nu numai), combinat cu tente de Lovecraft, elemente de progression fantasy, steampunk, ezoterism și o atmosferă inspirată în mod de-a dreptul omagiar (omagic? omagios?) din Bloodborne.
Zhou Mingrui e un tânăr chinez care face un banal ritual menit să îi aducă noroc și se trezește "transmigrat" în corpul lui Klein Moretti, un tânăr absolvent ce tocmai se împușcase în cap într-o aparentă sinucidere, beneficiind și de o parte din amintirile acestuia. Se trezește într-o lume foarte similară Angliei din era victoriană dar în același timp străină și mult mai ocultă. Încercând să reproducă ritualul original se trezește într-un castel misterios, învăluit de ceață gri pe care o poate controla parțial, alături de alte două persoane pe care nu le cunoaște. Așa că ce face băiatul nostru? Se preface a fi o existență misterioasă, la nivelul unui zeu, și pune bazele unei organizații numite "Clubul de Tarot", unde celelalte două persoane sunt primii membri și pe care încearcă să le păcălească în avantajul său.
În paralel e interogat de poliție pentru că sinuciderea lui Klein nu a fost un eveniment singular, ci și alți doi dintre prietenii săi au ales să își pună capăt zilelor în moduri chiar mai grotești. Și nu orice fel de poliție, ci o organizație secretă compusă din oameni cu abilități supranaturale (persoanele cu astfel de abilități sunt numite "Beyonders"). Desigur că i se oferă ocazia de a se alătura acestei organizații și să capete puteri, începând în secret procesul de a găsi o soluție pentru a se întoarce acasă, dar și de a descoperi de ce originalul Klein Moretti s-a sinucis.
După cum glumeam acum ceva vreme în postarea Literatură, maculatură și aventură, Lord of the Mysteries nu poate fi numită o carte bine scrisă. Abundă descrieri de genul "x avea 1.60 și 50 de kilograme, cu ochi căprui", cel puțin prin primele volume. În același timp, nu e nici genul de poveste pe care o citești pentru valoarea literară și nici nu e corect să o judeci, ținând cont că ceea ce am citit eu a fost o traducere făcută de amatori a unei proze scrise în limba chineză. Ca să îmi pot da cu părerea ar trebui să fiu capabil să o citesc în original și să am termeni de comparație. Așa, din perspectiva mea de cititor amator în limba engleză, tot ce pot spune e că e o serie care evoluează de la "slab" la "foarte competent" pe partea literară.
Dar da, dacă vă pasă de aspectul literar, o bună parte din serie nu oferă mai nimic la acest capitol cu descrieri de copil de clasa I și expresii repetitive (din nou, nu e totuși ceva ce îi imput autorului cât traducerii). În schimb, excelează pe partea de acțiune, pe concepte, pe univers și pe atmosferă. Personajele au farmec și te atașezi de ele, iar povestea are intensitatea și profunzimea necesară pentru a te face să plângi, cu pasaje și arcuri narative de-a dreptul dramatice.
În primul rând, vorbim de o operă chinezească cu acțiunea plasată într-o societate de vest, puternic inspirată din imperiul britanic, ceea ce automat introduce o perspectivă diferită chiar și pentru cei familiarizați cu epoca victoriană. Conceptele de misticism lovecraftian sunt apoi infuzate cu o sumedenie de concepte inspirate din literatura xianxia. Ca să ajungi un Beyonder trebuie să consumi o poțiune specifică și pornești de la nivelul 9, putând alege din mai multe secvențe diferite, fiecare cu propriile abilități. După ce "digeri" poțiunea poți căuta rețeta și ingredientele pentru cea din nivelul următor (8, 7 și tot așa, în mod descrescător până la 1), evoluând de la om cu puteri supranaturale până practic la o zeitate nemuritoare. Asta, desigur, dacă nu cumva pierzi controlul în timpul procesului și nu mori în chinuri.
Există șapte Biserici Ortodoxe în univers, asociate anumitor divinități cum ar fi zeița Nopții Eterne (Evernight Goddess, tradus aproximativ), zeul Furtunilor (God of the Storms) sau un zeu recent, zeul Aburului și Mașinăriilor (God of Steam and Machinery), fiecare cu propriile organizații adiacente, credincioși și influență în anumite porțiuni ale lumii.
Dincolo de acest aspect oculto-mistic, cu poțiuni, abilități și lupte, seria mai face o chestie faină. Autorul s-a documentat serios și a bazat economia pe cea britanică, folosind inclusiv lira (pound) ca monedă, rezultând o carte în care partea economică chiar are sens și nu una în care vai, cu o monedă de aur cumperi un sat, apoi plătești doi galbeni la o cârciumă și periodic poți găsi cufere cu mii de galbeni de ajungi să te întrebi... băi dar cât înseamnă banii ăia?
Klein e bântuit multă vreme de probleme financiare, pentru că ingredientele poțiunilor costă foarte mulți bani, dar trebuie să își permită și o chirie, mâncare decentă și haine, și ajungi și tu ca cititor să poți urmări partea financiară din univers și să aibă sens! Cu atât mai mult cu cât autorul mai face și comentarii socio-economice pe tema asta, bazate pe considerente istorice reale.
Un alt aspect cheie al seriei, și poate primul cu care trebuia să încep, e cel al Clubului de Tarot, organizația formată de Klein, și bazată preponderent pe schimb de informații. Ca un fel de vrăjitor din Oz, trebuie să se prefacă atotputernic și misterios, adesea cu efecte amuzante, și să crească acest club până devine o forță veritabilă. Deși beneficiază și de mici coduri de trișat, Klein nu e genul de personaj cu abilități over-powered, ci răzbate prin inteligență, tactică și planuri peste planuri peste planuri. Îl vezi cum se zbate și atunci victoriile lui par câștigate și nu oferite din aer de către un deus ex machina.
Povestea evoluează în moduri neașteptate și își schimbă adesea tonalitatea, ceea ce permite cititorului să exploreze aproape întreaga lume și să descopere alături de Klein misterele ascunse și secretul din spatele zeităților.
La finalul celor 8 volume povestea lui Klein poate fi considerată încheiată, cu mențiunea că finalul e un pic controversat. Pentru mine a avut sens și dacă ar fi să îl critic aș face-o preponderent pentru faptul că e cam grăbit, dar recunosc că lucrurile au sens în contextul universului.
Pentru cei ce își doresc mai mult, oho, e boierie! Există și o serie sequel care are loc în același univers (și în care mai apar episodic personaje din LotM), numită Circle of Inevitability, terminată și ea. Plus benzile desenate. Plus seria animată. Plus jocul care se va lansa.
Mi-a plăcut foarte mult. Începutul e într-adevăr un pic... nu lent, cât nu chiar atât de interesant și mistic, apoi povestea evoluează în moduri din ce în ce mai captivante, transformându-se într-una care te ține lipit de pagini (cum a fost și cazul Cradle sau The Wandering Inn). A venit cu multe idei inedite și deși poate fi încadrată la Progression Fantasy, are tot ce îi trebuie pentru a atrage și cititori clasici de fantezie, mister și, de ce nu, chiar și steampunk.
