He Who Fights With Monsters - de Shirtaloon (Travis Deverell)
Nu ai cum să citești serii de LitRPG sau Progression Fantasy fără să nu primești eventual o recomandare pentru He Who Fights With Monsters, o serie scrisă de Travis Deverell sub pseudonimul Shirtaloon, care a ajuns deja la 12 cărți publicate (inclusiv hardcovers), cu volumul 13 aproape gata (disponibil deja pe Patreon) și cu volumul 14 (cel final), anunțat pentru anul viitor. Este simultan una dintre cele mai populare serii de acest gen dar și una dintre cele mai controversate: ori îți place, ori o să o urăști. Din fericire, m-am încadrat în prima categorie.
Povestea începe cu Jason Asano, un tânăr australian pe jumătate japonez, care se trezește dezbrăcat într-un univers fantasy, unde e vânat de un cult sângeros ce încearcă să invoce o bestie apocaliptică. Și nu, asta nu e premiza, ci doar plot-ul din primele capitole. Vestea bună e că magia e reală, vestea proastă e că nu o poate folosi încă. Dar cu ajutorul unei echipe de aventurieri capturată de același cult, pe care îi eliberează, reușește să scape și are șansa să exploreze noile împrejurări.
Descoperă o lume unde locuitorii sunt împărțiți pe ranguri, în funcție de nivelul atins: normal, fier, bronz, argint, aur și, nivelul suprem și legendar, diamant. Fiecare nivel vine cu propriile modificări fiziologice, începând cu abilități fizice superioare și culminând cu nemurire sau chiar transcendență. Nu e tocmai cel mai original sistem dar e integrat într-un mod logic și consistent iar aspectul de LitRPG, cu descriere de abilități și interfețe de meniu similar unui joc video e explicat rapid ca o particularitate a lui Jason care, transportat subit într-un nou univers magic, l-a dezvoltat în mod subconștient pentru a se putea adapta.
Cum noua lume (Pallimustus) are magie, monștri și chiar zei, Jason își caută o nouă carieră: cea de aventurier în care, singur sau însoțit de o echipă, vânează monștri sau se ocupă de alte contracte similare, în timp ce încearcă să crească în rang și să dobândească la rândul lui abilități. Evident că lucrurile nu sunt chiar atât de simple și se trezește angrenat constant în conflicte din ce în ce mai mari până când ajunge să fie responsabil chiar de soarta întregului univers. Până aici, nimic special. Dacă, de exemplu, Mark of the Fool m-a prins doar prin premisă, He Who Fights With Monsters a ales altă variantă.
Posibil ca titlul seriei să sune cunoscut. Asta se datorează faptului că e inspirat din citatul lui Nietzsche: He who fights monsters should see to it that he himself does not become a monster. And if you gaze for long into an abyss, the abyss gazes also into you. Și deși e departe de a fi o operă filozofică cu adevărat profundă, seria lui Shirtaloon chiar încearcă să se ducă în direcția respectivă, dar o să revin ceva mai târziu la acest aspect.
Sistemul magic prezentat se bazează preponderent pe o combinație de esențe. Ingerezi trei, o a patra de confluență se crează automat, și pe baza lor și a dispoziției utilizatorului capeți diferite abilități. Esențele sunt chestii standard, referitoare la atribute precum Forță, Viteză, "elementale" ca Apă, Foc, Vânt, legate de animale precum Rața (inside joke) dar și inclusiv creaturi mitologice ca Dragon, sau legate de obiecte și unelte: Sabie, Scut, Ciocan. În fine, bănuiesc că ați prins ideea.
Prin prisma circumstanțelor (invocat accidental de un cult de canibali ce vrea să provoace apocalipsa), esențele pe care Jason are oportunitatea să le folosească nu sunt tocmai... tipice. Cu o combinație de Întuneric (Dark), Sânge și Păcat (Sin), primește confluența de Doom (nu sunt sigur cum să traduc termenul). Cu alte cuvinte, un set de puteri pe care le posedă antagonistul, vrăjitorul malefic din castel pe care eroul nostru trebuie să îl înfrângă. De altfel, Jason e întrebat adesea dacă "nu el e tipul cu puteri malefice?" fără să înceteze să mai fie amuzant.
Dincolo de abilitățile sale, Jason se remarcă și printr-un profund dispreț față de nobilime, zeități și cutume, alegând să respecte persoanele pe baza propriilor merite. De altfel, afinitățile sale puternice pentru meritocrație, socialism și justiție îl fac un personaj polarizant. Nu e ipocrit, chiar își pune în aplicare convingerile dar e politic și rebel într-un mod vocal care nu doar că îi pune o grămadă de probleme în universul cărților, dar îl și face greu de digerat în afara lui pentru oamenii care au opinii diferite. Ce pot dezvălui fără să intru în spoilere e că există un motiv pentru personalitatea lui și după ce ajungi pe final de serie realizezi că povestea nu ar fi avut sens dacă era un erou tipic.
Cu toate acestea, trebuie să îți placă de Jason Asano ca să te poți bucura de He Who Fights With Monsters. Seria în sine nu e scrisă rău, are mult umor, partea de "banter" între personaje e poate cea mai bună pe care am citit-o, personajele secundare sunt memorabile, bine-conturate iar camaraderia dintre ele e top, la același nivel cu A Practical Guide to Evil sau Worm (alte serii excelente la acest capitol), așa-numitele "running gags", glumele care se repetă, sunt iarăși excelente și cu adevărat amuzante. Dar în același timp, universul din spate nu e chiar atât de unic sau inovativ și deși bucata fantasy e bine-scrisă, volumele în care, spoiler alert, Jason revine pe Pământ, au niște fire narative la nivel de fan fiction.
Au existat mult prea multe bucăți din serie pe care le-am citit pe diagonală pentru că acțiunea nu mă interesa la fel de mult și tot ce îmi doream era ca lucrurile să revină la "normal" dar am putut să trec prin ele datorită lui Jason. Și dacă seria tot se învârte în jurul lui, măcar intră în detalii. Menționam mai devreme citatul lui Nietzsche. E relevant pentru că Jason ruminează des pe tema abilităților sale care nu sunt menite să facă bine sau să apere oameni, are traume din trecut pe care trebuie să le procesează, are traume noi provocate de faptul că ajunge într-un univers nou unde e adesea torturat și la un pas de moarte și trebuie la rândul său să tortureze și să omoare. Nu e ceva foarte filozofic dar autorul chiar încearcă în mod sincer și competent să exploreze aceste aspecte iar rezultatul e un protagonist care nu crește doar ca forță și abilități dar se și maturizează.
Avem deci o serie mediocră de cărți, cu un univers mediocru, plot twist-uri mediocre (atenție, nu slabe!) dar care beneficiază în schimb de unul dintre cele mai memorabile și atent detaliate personaje din acest gen literar, precum și o sumedenie de personaje secundare excelente, cu un umor mult peste medie, replici top și o tonă, o tonă, o tonă de momente care răsplătesc cititorul și care împreună elevează seria la un alt nivel.
Rămâne sub The Wandering Inn (care e incredibil de bună, încât literalmente nu pot să cred că există o astfel de serie) sau A Practical Guide to Evil, dar își merită locul în panteonul genurilor LitRPG și Progression Fantasy, alături de Cradle, Beware of Chicken sau The Mage Errant.
