Grudge Match
De la Grudge Match nu m-am asteptat la foarte multe. Din descriere parea o comedie distractiva, in care doi boxeri pensionati, interpretati de Sylvester Stallone si Robert De Niro, isi stabilesc conturile din tinerete intr-un ultim meci de box. Ideea de a vedea doi bosorogi in ring, luandu-se la pumni, poate starni zambete doar prin absurdul situatiei. Dar desi nu e o capodopera precum Rocky sau Raging Bull, reuseste sa fie mult mai mult decat o comedie ieftina.
(sursa imaginii: Wikipedia)
Pe vremuri, Henry "Razor" Sharp (Stallone) si Billy "The Kid" McDonnen (De Niro) erau doi dintre cei mai promitatori boxeri, rivalitatea lor ocupand o pagina importanta in istoria pugilistica. Dar inainte ca Billy "The Kid" sa isi poata lua revansa, Henry se retrage misterios, rapindu-i acestuia sansa de a demonstra care dintre ei este boxerul superior.
Anii trec, Henry e un simplu muncitor necalificat, traind in saracie si incercand si sa isi ajute financiar fostul antrenor, iar Billy e o mica celebritate locala, si un mic afacerist, patronul unui bar si al unui magazin de masini.
Cand Dante Slate. Jr., interpretat de Kevin Hart, un promotor falimentar, apare in viata lor si le propune o ultima confruntare in ring, rani vechi se redeschid si aflam treptat ce s-a intamplat de fapt in urma cu 30 de ani.
Da, Grudge Match este o comedie. Da, e un film de divertisment, scene care te fac sa razi, si un final dulce-amarui, dar care poate fi totusi incadrat la categoria de happy-end. Dar in acelasi timp este si o drama.
Henry e sarac, si incearca sa faca tot ce poate pentru Louis Conlon, fostul sau antrenor, care are probleme de sanatate si necesita ingrijire dedicata. Billy e alcoolic, are un fiu de care nu a stiut, si nu a reusit niciodata sa se impace cu faptul ca nu a reusit sa isi ia revansa in fata lui Henry.
De la actori pana la poveste, Grudge Match a avut toate ingredientele necesare pentru a face si un film mai serios, genul de film care sa fie apreciat de critici si sa primeasca premii la festivaluri de cinema. S-a mers insa pe o reteta ceva mai comerciala si mai usor de digerat, dar asta nu inseamna in nici un caz ca filmul ar fi slab. Macar pentru spectaculosul meci dintre Stallone si De Niro merita vazut pentru ca da, chiar ajung sa se bata iar scenele de lupta chiar sunt impresionante.