De dimineață

Greu lucru mai e să te ridici dimineața din pat. Situațiile în care te trezești natural, odihnit și bine-dispus, în timp ce o rază de soare te gâdilă blând pe față, există doar în cărți. Sunt la fel de reale ca unicornii și mă mir că sunt atâtea conspirații dedicate unor subiecte stupide, precum forma planetei sau dârele de pe cer, și nici una care să declare clar și răspicat că nu există să te trezești odihnit! E o minciună propagată de interese oculte și ascunse, cu scopul de a... de a... nu știu. Poate dacă m-aș fi trezit odihnit, l-aș fi putut desluși. Dar nu m-am trezit odihnit.

Te trezești mereu obosit și te trezește mereu ceva. O alarmă. Zgomote. O lumină puternică. Pisici care te folosesc ca rampă de lansare. Presiunea mentală că urmează o nouă zi de muncă, griji și stres, și nu mai poți rămâne pe tărâmul de basm al viselor. Mă rog, chestii din astea, mărunte.

Te trezești și primul lucru pe care îl faci este să te uiți la ceas. Mai e timp să dormi un pic? Paradoxal, oricât de încețoșată ți-ar fi mintea încă acoperită de aburii somnului, ai mereu putere de calcul pentru a determina dacă îți ajunge timpul rămas. Cât e ceasul acum? Când e pusă alarma? În cât timp adorm la loc? Chiar apuc să mai moțăi? Cât îmi ia să ațipesc? Merită să mai dorm sau mai bine profit de ocazie și mă apuc mai devreme de treabă?

Întrebări complexe, dar care își găsesc răspuns într-o clipită. Iar răspunsul e fie un "zzz..." (ca să fim drăguți și să nu presupunem că sunt zgomote horcăitoare de sforăieli dizgrațioase), fie un "of...", urmat de lumina telefonului, care te plesnește peste față și îți înjură ochii.

Greu mai e de dimineață. Stai în pat, ca un zombie. Ți-ai dori să stai în pat și să dormi, dar nu poți. Așa că stai neputincios în pat, cu telefonul în mână ca un fel de colac de salvare, și încerci să îți faci curaj să te ridici din același pat care acum îți e interzis. În pat? ...jos din pat!

Nu vreau să vină dimineața! Nu vreau să vină ziua! Dar a venit.