Faller - de Will McIntosh
Day One. Prima zi.
Faller se trezește într-un oraș ruinat fără să știe cine este. În buzunare are o poză cu el și o femeie de care nu își poate aminti, un parașutist de jucărie și o hartă misterioasă desenată cu sânge. Nimeni nu își poate aminti nimic iar planeta pare să se fi transformat într-un ansamblu de insule plutitoare într-un cer fără sfârșit.
Așa începe Faller, un roman S.F. scris de talentatul Will McIntosh, transplantând fără greș cititorul într-unul din cele mai misterioase și interesante universuri pe care le-am întâlnit.
sursa imaginii: Goodreads
În paralel se conturează o poveste aproape la fel de captivantă, cea a lui Peter Sandoval, un om de știință care lucrează la o tehnologie de clonare cuantică ce permite duplicarea țesutului viu. Invenția sa promite să salveze viețile a milioane de bolnavi ce au nevoie de transplanturi de organe dar modul inedit prin care funcționează poate avea și alte aplicații... mult mai interesante.
Cele două fire narative se unesc și dezvăluie treptat toate misterele iar la final totul e bine când se termină cu bine, punând capăt într-un mod satisfăcător unui roman simpatic.
Deși nu se compară cu Slow Apocalypse, care e unul dintre cele mai bune romane S.F. apocaliptice pe care am avut plăcerea să le citesc, și e pe undeva la nivelul Defenders (ambele scrise de același autor), Faller îl pune pe Will McIntosh pe lista mea de autori de urmărit.
E drept, nu e unul din greii genului, dar cărțile sale sunt relaxante și ușor de citit, ideale pentru momentele în care vrei să iei o pauză literară.