Colectia de manga

Când eram copil obișnuiam să vânez benzi desenate prin toate colțurile posibile. Mă urcam în podul casei, acolo unde tataie avea teancuri de ziare, reviste și almanahuri vechi, împachetate frumos și legate. Iar eu dădeam năvală printre ele, le răscoleam și răsfoiam în căutarea unui conținut interesant.

Fără internet, fără jocuri, fără multe canale TV, viața unui copil nu era așa ușor de umplută în culori. Benzile desenate reușeau să facă asta, chiar și cele alb-negru, dar erau greu de găsit.

Un almanah care avea mai multe povestioare cu Pif & Hercules, o revistă cu o parodie după Star Wars, o bandă desenată despre Ștefan cel Mare și un almanah întreg dedicat benzilor desenate reprezentau comorile mele. Obișnuiam să le citesc și să le recitesc, până învățam pe de rost fiecare panou.

Apoi au apărut revistele Bamse, Mickey Mouse, Donald Duck sau Familia Flintstones, urmate ulterior de mici tentative românești, precum o serie de bandă desenată originală (se numea, parcă, Chasers), un remake al seriei de reviste Cutezătorii și, cel mai recent, benzile din universul Harap-Alb Continuă. Nu a rezistat însă nimic în timp, noi neavând ca nație o cultură bogată a benzii desenate cum au, de pildă, francezii.

În ceea ce mă privește, am migrat la un moment dat spre manga-urile japoneze și nu am privit înapoi. Am început serios cu One Piece, o serie imensă, dar cumpărând lunar câte unul sau două volume, am ajuns în timp la zi cu ea. Apoi mi-am unit forțele cu prietena, când ne-am mutat împreună, iar acum m-aș hazarda să afirm că avem împreună una dintre cele mai mari colecții de manga din România, cu muulte sute de volume și zeci de serii completate.

Nu o să mint, a cam început să se aștearnă praful peste ele dar copilul din mine încă se bucură de fiecare dată când vede sumedenia de volume strânse.

E frumos și să devii adult, dincolo de griji, cât timp ai grijă să nu uiți nici de cine erai odată.