Bone Tomahawk
Primul lucru pe care simt nevoia să îl spun despre Bone Tomahawk este că e interesant. Sună poate vag dar nu cred că îl pot descrie la fel de bun cu orice alt termen. Nu e nici foarte bun, dar nici foarte slab, nici foarte plictisitor, dar nici nu te ține mereu în priza. Nu e însă nici un film mediocru. E... interesant.
Un film de aproape două ore, cu un buget total de doar 1.8 milioane de dolari, făcut din pasiune, reușește să dea un suflu nou genului western. Deși teoretic este un western horror, partea de groză e doar secundară. Ca și în The Conjuring, accentul cade pe personaje și pe povestea lor, și nu pe elementele horror.
Sursa imaginii: Wikipedia
Patrick Wilson este Arthur O'Dwyer, un văcar imobilizat temporar din cauza unei răni la picior. În timp ce satul este aproape gol, locuitorii fiind plecați cu cirezile, soția sa este răpită de un trib de indieni sălbatici.
Alături de șeriful Franklin Hunt, interpretat de carismaticul și vizibilul îmbătrânit Kurt Russell, de pistolarul John Brooder, interpretat de Matthew Fox din "Lost" și de bătrânul Chicory, adjunctul șerifului, pornesc într-o misiune disperată de salvare. Tribul de indieni, denumiți "troglodiți", e unul sălbatec și înapoiat, de canibali brutali ce încă locuiesc în peșteri.
Drumul e lung și presărat cu pericole, iar rana la picior a lui Arthur îl face să se miște foarte greu. Dar e și un prilej bun pentru a afla câte ceva despre restul personajelor, motivația lor și modul în care gândesc.
Nici întâlnirea cu indienii nu dezamăgește. Cu unele scene teribil de îngrozitoare și de viscerale, filmul își justifică încadrarea în genul horror. Rămâne însă cu precădere un western și unul destul de bun. Cât de bun însă...?
Bone Tomahawk e un film interesant, de asta sunt sigur. Și deși a avut un ritm poate lent pe alocuri (oarecum normal, ținând cont că durează peste două ore), nu te plictisește. Nici canibalii nu dezamăgesc iar cele patru personaje principale sunt cu siguranță memorabile. De ce ezit atunci să îl laud mai mult de atât?
Nu are acel je ne sais quoi care face un film să iasă din comun. Da, e bun, dar rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă cât de bun.
