Batman v. Superman: Dawn of Justice

Într-un an cu foarte multe filme așteptate cu nerăbdare de fani, Batman v. Superman: Dawn of Justice a fost probabil cel mai anticipat. Deși criticii nu l-au văzut cu ochi buni, a reușit să atragă interesul și simpatia publicului și să aibă succes acolo unde contează: la încasări.

L-am văzut sâmbătă și deși nu pot spune că m-a dat pe spate, nici nu m-a dezamăgit. În ceea ce mă privește, singurul motiv pentru care nu am fost foarte entuziasmat la ieșirea din cinema a fost faptul că s-a conformat așteptărilor mele. Tot ce am putut face a fost să încuviințez mulțumit și să îmi transfer nerăbdarea către următorul film din universul DC.

poster "Batman v Superman"
wikipedia

Un fel de continuare a Man Of Steel, Dawn Of Justice introduce și un nou Batman, poate cel mai anticipat aspect al filmului, interpretat oarecum surprinzător de Ben Affleck. Deși mulți au fost sceptici cu algerea făcută (chiar și eu), Ben a transpus pe marele ecran cea mai bună interpretare a lui Bruce Wayne și chiar și a lui Batman, peste cea a lui Christian Bale (subiectiv).

Inspirată din The Dark Night Returns, povestea pune bazele faimosului cuplu Batman - Superman, world's finest. În timpul atacului generalului Zod din Man Of Steelk, una dintre clădirile companiei Wayne este distrusă iar Bruce/Batman este un spectator neputincios al carnagiului. Cu peste 20 de ani de luptă împotriva crimei, cu amintirea lui Robin ucis de Joker și a lui Batgirl torturată și lasată paralizată, după cum insinuează costumul cu grafitti din batcave, Bruce nu mai este un erou optimist și onorabil, ce nu vrea să omoare pe nimeni. Nu, Batman din film e dur, e crud și nu are milă față de răufăcăori.

La rândul său, Superman are propriile dubii. Oamenii fie îl adulează ca pe un zeu, fie îl privesc cu suspiciune și chiar ură, considerându-l responsabil pentru distrugerile din timpul atacului kriptonienilor.

Filmul impresionează și la nivelul scenelor de acțiune. De departe cele mai spectaculoase dintr-un film cu supereroi, o introduc și pe Wonder Woman, cu o atitudine perfectă și un costum modern. Doar Doomsday lasă de dorit, nefiind la fel de înfiorător și spectaculos precum juggernautul din comics sau seria televizată.

Cu multe mici atenții și scene pentru fanii universului, Batman v Superman pune cu succes bazele pentru viitorul film Justice League. Sigur, nu e perfect. Cine caută motive ca să urască acest film va găsi cu siguranță. Dar nu e nici pe departe dezastrul sugerat de critici.

E pur și simplu așa cum trebuia să fie: un film mai serios și mai întunecat, cu abordări mai moderne ale personajelor Batman și Superman.