Adevăratele știri - VIII

Încă o săptămână, încă un set de recomandări.

  1. Voi începe prin a recomanda un post de pe /r/romania, tratând agricultura și producătorii români care prezintă câteva dintre dedesubturile procesului prin care legumele ajung pe tarabele din piață, rolul țăranului român în agricultura modernă precum și motivul pentru care legumele nu mai au același gust ca odinioară.

  2. O altă recomandare de sezon (deși, din fericire, nu la fel de revelantă săptămâna aceasta) este un articol despre istoria aerului condiționat: când a apărut, de cine a fost inventat și cum a ajuns să devină din ce în ce mai răspândit.

  3. Cum tot mă plângeam recent de starea jalnică a sistemelor IT din instituțiile publice, s-ar potrivi la fix o povestioară despre startup-ul care a salvat healthcare.gov, un fiasco imens din punct de vedere IT al administrației Obama.

Nu e nici un secret că firmele private sunt în general mai rapide, mai eficiente și mai bune decât cele publice. Americanii au notat acest lucru și au încercat să își îmbunătățească la rândul lor modul de lucru.

Și nu, nu numai la case mai mari se poate așa ceva. Bulgarii au dat o lege prin care soft-urile devoltate pentru instuțiile statului trebuie să fie open-source și accesibile pentru toți contribuabilii. Deci se poate.

  1. Despre chinezi și limba chineză nu se știu chiar atât de multe lucruri, nu fac parte dintre civilizațiile de care noi, românii, am fost interesați. Și e păcat, pentru că sunt un popor de-a dreptul fascinant.

Un articol marca The Economist explică succint
istoria limbii și a sistemului de scriere chinez, reflectând puțin și asupra viitorului.

  1. Timp de aproape un am pierdut vremea cu un joculeț de Android până când am ajuns la concluzia că îmi irosesc prea mult din timpul liber pe el și, în plus, devine și stresant, așa că am renunțat subit. Povestea mea e însă o excepție.

În prezent sunt foarte multe jocuri stupide, aparent gratuite, dar care au în realitate costuri imense. Nu, nu o să mă transform într-o mămică paranoică ce susține cu fervoare că jocurile distrug creierii. Adevăratul lor pericol este că anumite categorii de jocuri ne fac să pierdem pur și simplu timpul, cea mai prețioasă resursă, fără să primim nimic util în schimb. Un studiu de caz pornind de la Clash of the Titans explică mai bine fenomenul.

  1. O pledoarie destinată programatorilor explică de ce unit testing-ul este o pierdere de vreme.

  2. Se pare că finalul e cea mai importantă parte din orice. Următorul articol explică de ce ceea ce simțim la sfârșit ne influențează amintirile iar o experiență destul de neplăcută poate deveni rapid una memorabilă printr-un final ieșit din comun.

  3. Mi-aduc aminte cum toți profesorii de matematică încercau să ne convingă că materia pe care o predau era foarte importantă pentru programatori, dar nici unul nu a știut vreodată să explice de ce. Cei de la HackerRank reușesc să o facă: [despre eternitatea matematicii și despre cât de trecător e restul](http://blog.hackerrank.com/the-immutability-of-math-and-how-almost-everything-else-will-pass/ ).

  4. În momentul în care scriu acest articol ascult muzică pe Youtube. Un articol de pe Pitchfork susține că era streaming-ului gratuit de muzică se apropie de sfârșit. Sper să se înșele.

  5. În încheiere, știți cum multe vedete suțin sus și tare să fii tu însuți? Ei bine, e un sfat îngrozitor.