Un elefant
Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen și fiindcă pânza nu se rupea, a mai chemat un elefant.
Imaginați-vă un mamifer de câteva tone, un titan butucănos care dărâmă tot în fața lui. Se cutremura pământul atunci când mergea, aplatizând orice obiect ce avea ghinionul să i se afle în cale. O astfel de ființă nu se leagănă, nu există lucruri în natură care să îi suporte greutatea și totuși... elefantul o făcea.
Imaginați-vă deci ce ați face în locul lui, să fii martor al unui fenomen imposibil și să te bucuri de el. Oricât de egoist ai fi, la un moment dat tot simți nevoia să împărtășești bucuria cu altcineva. Deci, după cum spuneam, a mai chema un elefant.
Toma îl chema pe cel de-al doilea elefant. Nu era tocmai compania ideală căci erau doar cunoștințe, maxim amici, însă era singurul elefant din zonă. Da, nu era o elefăntiță atrăgătoare dar nu era nici un dușman nesuferit, așa că primul elefant a început să îl strige.
-Toma! Hei, Toma! Aici! Uite, am găsit o pânză de păianjen pe care ne putem legăna. E incredibilă senzația, hai și tu!
Dar în loc să i se alăture, Toma l-a privit șocat.
-O pânză de păianjen? Ești nebun? Nu știu prin ce miracol te ține dar coboară imediat până nu se rupe cu tine și îți rupi și tu picioarele!
-Nu se rupe, bă, nu mai fii paranoic. Uite ce solidă e, mă ține fără probleme. Hai și tuu, nu fi bulangiu.
Dar Toma preferă să fie bulangiu și nu se urcă pe pânză. Ținea la picioarele lui.
-Haaaaai, Toma, haaai, continuă să strige primul elefant până când gălăgia făcută a început să atragă un pâlc de elefanți ieșiți la o plimbare. Unul dintre ei, mai curajos și mai curios din fire, a hotărât să accepte el invitația și uite așa doi elefanți se legănau pe o pânză de păianjen. Și fiindcă pânza nu se rupea, au mai chemat un elefant.
Nu a durat mult până când trei elefanți se legănau pe o pânză de păianjen. Și fiindcă pânza nu se rupea, au mai chemat un elefant. Cu patru elefanți care se bălăngăneau veseli și o pânză nu dădea semne că s-ar rupe, numărul lor începu să crească vertiginos, spre uimirea lui Toma.
Nu a durat mult și nouă zeci și nouă de elefanți se legănau pe o pânză de păianjen. Și fiindcă pânza nu se rupea, au mai chemat un elefant.
Toma era tentat. Normal că era, legănatul părea distractiv, era conștient că era probabil singura ocazie din viața lui de a se legăna, dar în același timp erau aproape o sută de elefanți. Sigur trebuia să rupă într-un punct sau altul, nu?
Da, regreta că nu a dat curs invitației din prima, să se bucure de ea când erau doar doi, mai ales că acum era sigur că pânză ar fi rezistat, dar cât să mai țină? Nu, nu, urma să se rupă. Probabil la următorul elefant, când s-ar fi atins o cifră rotundă și un prag psihologic.
Nu a durat mult și o sută de elefanți se legănau pe o pânză de păianjen. Toma privea înspăimântat, așteptând ca inevitabilul să aibă loc în orice clipă. Dar fiindcă pânza nu se rupea, au mai chemat un elefant.
S-a ajuns rapid la câteva sute de elefanți care se legănau pe o pânză de păianjen. Gălăgia voioasă pe care o scoteau, combinată cu lipsa unui număr mare de elefanți, a început să atragă întreaga populație de elefanți. Ca într-un parc de distracții, au început să se așeze frumos în linie și să se urce pe rând.
Cinci sute șaizeci și șapte de elefanți se legănau pe o pânză de păianjen. Și fiindcă pânza nu se rupea, au mai chemat un elefant. Cinci sute șaizeci și opt, șaizeci și nouă, șapte zeci... numărul continua să crească iar pânza continua să nu se rupă. Iar Toma? Toma era blocat.
Erau atât de mulți elefanți pe pânză. Se legănau, părea atât de distractiv și relaxant. Și-ar fi dorit să fie și el acolo dar ratase deja ocazia de atât de multe ori încât era sigur că în momentul în care și-ar fi luat inima în dinți pânză s-ar fi rupt. Ăsta îi era norocul... sau poate blestemul.
A durat cam o lună ca populația de elefanți să se urce pe pânză. Aproape toată. Mai rămăseseră ultimii zece la rând și Toma. Erau deja aproape cinci sute de mii de elefanți pe pânză, legănându-se, iar pânza nu se rupea.
Pe măsură ce numărul elefanților rămași la coadă creștea și inima lui Toma bătea mai tare. Când ultimul elefant s-a urcat pe pânză, îi bubuia în piept înspăimântată, aproape de a intra într-un infarct. Aproape toți elefanții se legănau pe o pânză de păianjen. Și fiindcă pânză nu rupea, au mai chemat un elefant.
Pe Toma. Doar el rămăsese.
-Toma... alătură-te nouă... Toma... alătură-te nouă...
Elefanții de pe pânză începură se să legene sincron și să îl cheme unindu-și vocile într-una singură.
-Toma... alătură-te nouă...
Vocea elefantină provoca vibrații în lume și era din ce în ce mai puternică. Iar Toma? Toma încerca din răsputeri să i se opună. Era ceva necurat la mijloc.
Nu avea cum. Era imposibil ca o pânză de păianjen să susțină atâția elefanți și să nu se rupă. Și nu în ultimul rând, unde aveau loc toți? Nu le era foame sau sete? Nu avea nevoi biologice?
-Toma... alătură-te nouă... continuă să vuiască vocea.
Toma o luă înspăimântat la fugă. Încerca să se îndepărteze de pânza de păianjen dar drumul părea să i se lungească sub picioare, membrele să i se îngreuneze iar în spatele lui pânza părea să crească în dimensiuni și să devină din ce în ce mai mare.
A continuat să alerge, renunțând la a se mai uita în spate. Nu s-a oprit nici când vocile au încetat să se mai audă, nu s-a oprit nici când picioarele au început să îi sângereze, s-a oprit de-abia atunci când corpul lui a rămas în sfârșit fără energie și s-a prăbușit într-un somn adânc.
Când a deschis cu ochii, a privit confuz în jur apoi s-a dezmeticit și a început să privească în jur. A molfăit ceva frunze, ca să își recapete energia și a băut o gură de apă apoi a început să își caute prietenii. Spera să fi fost un coșmar dar nu părea să găsească pe nimeni. A realizat cu certitudine că nu visa atunci când a început să audă încet dar sigur o voce ce îl chema din depărtare:
-Toma... alătură-te nouă...
Vocea încerca să îl cheme, să îl seducă iar Toma continua să o ignore. Nu știa ce urma să se întâmple dacă s-ar fi urcat și el pe pânză. S-ar fi rupt în sfârșit? Ar fi putut măcar să se legene și el pentru o fracțiune de secundă? Ar fi apărut elefanți noi pe care să îi poată chema pe pânză?
A ales să fugă, ca un laș. Toată familia lui era pe pânză, toți prietenii lui se legănau dar Toma a continuat să fugă până când vocea a încetat să se mai audă.
-T̵̛̲͍̹̗̮͍̤̜͚̩̣͙̦̲̻͆̿̾̎͌̂͊̊̔̍͗ǫ̵̰̘̼̰̝̔́̇̂̐̈́̿͗͆̉̈́̆̅̕m̷͓͉̣̜̩̥̥̣̩͈̘̳͓̽̀̉͊̐̂̒̈̚̕ă̵̧͇̝̜̰̣̼̗̝͔̪̯͔̇̄̈́̌ͅ.̷̨͈͖̺̗̗̗͎̜̰͒͌̍̋̾̔̓̃̈́̓̎͑̊͘͠.̸̡̢̡̲͙̼̱͈̘̒̽̀̃.̶̢̭̙͖̼͍̰̪͎̗̼̭̩͇̖́͆͝ ̵͇̮̲̲̠̳̐ä̵̡̱͓́́̈́̍͋͘͘l̸̛̞̗̼̜̱̘͓̠̘̖͈̙͒̉̽͋̚ă̴̤̠̲̹̮̤̌̎̀͛̑̇͒̌ͅt̷̞̦͇͌̓͒͆̇̑͜u̵̡͕͖̭͔̪͇͕̱̿̽̒̈́̋̒͆̈́͛̓͆̓r̴̮͐ă̶̤̣̤̋̀̕̕-̸̞̘͖̟̈́͛͋̍̏̒̑̈̾̀̃̋̀̕̚ͅt̶̘̜̣͉̻͖̙̠͕͉͈͍̾͂̽͗̅̀̔ȩ̵͈̭̠͍̉̅̄̕ͅ ̶̛̹̰͖̭́̉͐̔̃̆̊̕̕̕͜n̷̡̛̛̤͕̜͛͗̈́̂̇̽̊̃̈͌̃́͗ǒ̴͇̮̉̈́̂u̴̻͕͋͋̋̿̀̍͠͠ă̵̛̰̣̼͔̯͋́̋̎̃͒̒̓̈́̃͝.̷̡̧̢̼͉̝̱̪͓̔̀͊̍̓̉̊̎̌̿͐͛̚̚.̶̨͇̭̯̬͔̣̰̣̥̲͓̫̒̀̐̊̋̌̚͝.̴̣̫̯̺̪̦̯̀͂̓ ...
În depărtare, valea elefanților vuia.
