Trilogia "His Dark Materials" - de Phillip Pullman

Deși genul fantasy e unul enorm de popular, cu tone peste tone de maculatură dedicate, operele cu adevărat notabile nu sunt chiar atât de numeroase. Dintre cele remarcabile, trilogia His Dark Materials mi-a zburat multă vreme pe sub radar până când un comentariu de pe /r/books/ mi-a stârnit curiozitatea.

Scrisă cu multă măiestrie de Phillip Pullman, seria e compusă din The Golden Compass, The Subtle Knife și culminând cu The Amber Spyglass. Față de alte trilogii similare, doar ultima carte poate fi considerată lungă, restul fiind chiar scurte pentru un fantasy. Paradoxal, numărul de pagini e total irelevant pentru că impresia lăsata e una a unei epopei epice, cu un fir narativ din ce în ce mai complex și peisaje din ce în ce mai inedite.

sursa imaginii: Goodreads

His Dark Materials iese în evidență prin universul creat. Cu un iz de steampunk, dar și de fantasy precum și S.F. pe alocuri, Phillip Pullman a creat o lume memorabilă, fără a folosi "ingrediente" speciale. O bună bucată din farmecul seriei constă tocmai în descoperirea secretelor acestui univers. Personal, am urmărit aventurile personajelor pentru a afla cheia misterului, nu din atașament față de ele.

Dar asta nu înseamnă că are personaje seci. În rolul principal o avem pe Lira Belacqua, o tânără zvăpăiata și curioasă. Lira trăiește într-un univers în care fiecare om are un daemon, o creatură capabilă să își schimbe forma și care joacă rolul unui prieten de nădejde, fiind practic parte din sufletul persoanei, o bucată externă a aceluiași tot. Alături de simpaticul ei daemon Patalaimon, Lira pornește într-o călătorie care va schimba soarta întregului (multi)vers.

sursa imaginii: Goodreads

Ca orice eroină care se respectă, Lira e subiectul unei profeții străvechi, dar clișeele se opresc aici. Accentul se pune pe misteriosul Dust (praf), care pare a avea proprietăți inexplicabile și afectează doar copiii. Diferențele dintre adulți și copii, precum și procesul de maturizare reprezintă o bucată semnificativă dintre ideile prezentate în carte. Cealaltă bucată lovește mult mai adânc, de unde și statutul mai controversat al cărții.

Biserica joacă și ea un rol central în poveste și, surpriză-surpriză, nu e unul pozitiv. Aș fi zis că e o caricatură a bisericii dacă nu ar fi fost o reprezentare realistă a influenței religiei în societate pânp în perioadele mai puțin recente. Dar departe de a lovi în credință, se iau în vizor părțile ignorante, învechite, corupte și aproape malefice ale acesteia. Iar biserica de care vorbim este clar cea creștină.

sursa imaginii: Goodreads

Asta nu înseamnă că avem de-a face cu o carte religioasă. Dacă vrea să transmită un mesaj, e tocmai unul destul de biblic, al iubirii aproapelui și al purității copiilor precum și a adevăratei credințe. Însă nu asta e important. His Dark Materials este, mai presus de toate, o carte fantasy.

Cu vrăjitoare, spirite malefice, universuri paralele și creaturi fantastice, cititorul nu va fi plictisit de prea multă filozofie. Mai presus de toate, conține poate cea mai epică idee a tuturor timpurilor: o rasă de urși inteligenți în armură.

Iorek Byrnison luptându-se cu Iofur Raknison,sursa imaginii: Villains Wikia

E astfel un fantasy cu substrat, dar fantasy. Și deși am fost destul de dezamăgit de The Amber Spyglass, ultima carte din serie (nu e slabă, dar are un pacing diferit față de restul, ceea a tins să mă scoată din ritm), pot înțelege de ce e una dintre cărțile de căpătâi ale genului. În plus, să nu uităm de urșii în armură. Merită citită doar pentru urșii în armură!