The Knowledge Project
Am vorbit deseori pe blog de cărți sau persoane descoperite prin intermediul podcastului The Knowledge Project fără să fi vorbit vreodată despre podcast în sine. E o greșeală și trebuie corectată.
Nu pot spune că îmi plac podcasturile sau că le înțeleg. Mai ascultam, pe vremuri, podcastul ICR prin virtutea comentatorilor, dar atât. Singurul care s-a lipit de mine e The Knowledge Project iar asta pentru că are sens.
Shane Parrish e un fost angajat al uneia dintre agențiile de securitate canadiene dar ceea ce îl face cu adevărat interesant este că e o persoană profund curioasă, dornică să învețe mereu și că îl fascinează modelele mentale. Iar asta se traduce în acțiunile sale.
Podcastul lui funcționează pentru că este sincer. Nu pare să invite persoane doar de dragul sponsorilor sau pentru a promova o agendă anume. Invitații lui Shane sunt oameni pe care îi consideră interesanți, care sunt printre cei mai buni pe nișa lor iar scopul interviului este să învețe tot ce se poate învăța de la ei.
Ce am apreciat cel mai mult e diversitatea invitaților. Chiar dacă majoritatea vin din domenii "tradiționale" cum ar fi finanțe, economie, psihologie, medicină sau tehnologie există și invitați atipici.
Printre interviurile care mi-au deschis ceva mai larg orizonturile se numără cel cu dirijorul Alexanander Shelley și cel cu Véronique Rivest, un sommelier faimos.
Dirijorul a vorbit despre muzică într-un mod plin de pasiune și fără ifose (nu ascultă doar muzică clasică și nu crede în superioritatea unui gen anume) precum și despre provocările pe care le presupune meseria sa și ce înseamnă să dirijezi o orchestră.
Véronique Rivest a fost chiar mai interesantă, transformând o meserie pe care o consideram un moft arogant al bogaților (somelierii sunt cei care gustă și recomandă vinuri) într-una pe care pot să o înțeleg și să o apreciez, alături de impresii la fel de relevante despre industria ospitalieră la modul general.
Dincolo de informațiile directe și de lecțiile de viață pe care le poți căpăta de la invitați, sunt la fel de valoroase și lucrurile pe care le descoperi indirect. Aceștia, după cum spuneam, vin din tot felul de domenii, au competențe diferite, vârste diferite și experiențe de viață diferite. Cu toate acestea, urmărindu-i de-a lungul timpului începi să observi anumite trăsături și obiceiuri comune iar acolo descoperi veritabila comoară din spatele podcastului.
Nu e mereu ușor să identifici un sfat bun. Care idee este valoroasă și care este împinsă de interesul de a vinde o carte sau un brand? Nu îți poți da mereu seama. Dar când o sumedenie de oameni de succes și inteligenți au anumite trăsături de caracter, obiceiuri și perspective comune asupra vieții? Poate că e o lecție reală de urmat acolo.