Aberând cu grație, mă prefac a fi scriitor
Aberatii
Pe lângă plopii fără soț, adeseau au trecut. Vecinii toți îi preferau, din varii motive. O parte, cei singuri, o făceau pentru un soi de camaraderie. Nici ei nu aveau soț, sau soață. Înțelegeau singurătatea, înțelegeau cum e să nu ai pe nimeni așa că preferau compania plopilor care erau
Aberatii
Tânărul Ciucă nu avea nici un talent, vis sau pasiune. Nu venea nici dintr-o familie înstărită, cu relații și nu era special în vreun fel. Așa că pentru a-și asigura un viitor a făcut ceea ce ar fi făcut orice altă persoană aflată în ipostaza sa: a intrat în armată.
Aberatii
În urmă cu vreo 15 ani înainte să se nască Mirel, o mână de oameni mai norocoși au început să primească superputeri aleatorii. Fenomenul a continuat, cu aceeași raritate, iar el a avut șansa de a veni pe lume într-o societate în care supereroii și super-răufăcătorii erau o realitate. Nu
Aberatii
În timp ce se întorcea din bucătărie, Dorin se împiedică de covor iar cana cu apă din mână i se făcut țăndări. -Oooof, și era cana mea preferată, se plânse el, nimănui anume. Maică-sa, care era în sufragerie urmărind o telenovelă turcească, îi răspunse instant. -Ulciorul nu merge de multe
Aberatii
Mihaela locuia la oraș, bunica ei la țară și odată la câteva săptămâni mergea să o viziteze. I-ar fi plăcut să o vadă mai des, bunica nu o punea să facă teme, îi dădea prăjituri (uneori și bani, dar pe furiș) și, cel mai important, o făcea să se simtă
Aberatii
-Bună dimineața, rază de soare! îi urau florile. Dar raza de soare nu le băga în seamă. Nedormită și cu cearcăne la ochi, raza de soare era morocănoasă și fără chef de conversație. Și-ar fi dorit câteva ore suplimentare de somn dar primea în schimb un univers plin de voie
Aberatii
Mihai avea 19 ani și de șase luni lucra la un depozit. Se trezea cu noaptea în cap, încărca zilnic tone de marfă iar când ajungea acasă era prea obosit să mai facă altceva. Unde mai pui că nici banii nu erau cine știe ce. Iar muncă grea pe bani
Aberatii
Dintre toate sărbătorile Vasile ura cel mai mult Paștele. Și nu îl ura pe cât se temea de el. Nu numai că era o sărbătoare care nu îi aducea nici un fel de satisfacție culinară, nefiind fan nici carne de miel, nici stufat, drob, ouă fierte sau cozonac dar îl
Aberatii
Pe vremea când era tânăr fecitroll, Gigel avea un blog unde scria toate prostiile care îi treceau prin cap. Apoi s-a luat cu viața și a uitat de el dar site-ul, găzduit de un serviciu public, a rămas acolo. Ani mai târziu, o persoană plictisită a ajuns, cumva, pe blogul
Aberatii
În fiecare dimineață de duminică, Vasile mergea la piață. Avea un căruț vechi în care încărca ouă, legume, fructe, coșuri împletite și ce mai reușea el să producă în cursul săptămânii, apoi se ducea să le vândă. Piața nu ar fi fost departe dar o despărțea un deal de casa
Aberatii
Dănuț nici măcar nu era gras. Era însă singurul copil care avea un pic de burtică. Poate din cauză că la fotbal stătea mereu în poartă în loc să alerge ca restul, sau poate că stătea portar tocmai pentru că era mai "grăsun". Cert e că toată lumea
Aberatii
Să spui că editorul era entuziasmat ar fi însemnat să subestimezi situația. Avea în fața sa manuscrisul celui mai bun roman scris vreodată de un conațional. În ultimii ani, meseria lui devenise una în care răsfoia plictisit fițuici scremute de tot soiul de pseudovedete sau filfizoni cu pretenții de oameni