Aberând cu grație, mă prefac a fi scriitor
Aberatii
În fiecare dimineață de duminică, Vasile mergea la piață. Avea un căruț vechi în care încărca ouă, legume, fructe, coșuri împletite și ce mai reușea el să producă în cursul săptămânii, apoi se ducea să le vândă. Piața nu ar fi fost departe dar o despărțea un deal de casa
Aberatii
Dănuț nici măcar nu era gras. Era însă singurul copil care avea un pic de burtică. Poate din cauză că la fotbal stătea mereu în poartă în loc să alerge ca restul, sau poate că stătea portar tocmai pentru că era mai "grăsun". Cert e că toată lumea
Aberatii
Să spui că editorul era entuziasmat ar fi însemnat să subestimezi situația. Avea în fața sa manuscrisul celui mai bun roman scris vreodată de un conațional. În ultimii ani, meseria lui devenise una în care răsfoia plictisit fițuici scremute de tot soiul de pseudovedete sau filfizoni cu pretenții de oameni
Aberatii
A fost odată ca niciodată, că altfel nu aș fi avut ce să scriu pe acest blog, un ins care dorea să fie poet. Dar nu orice fel de poet. Poeți sunt destui, se găsesc pe toate gardurile și prin toate publicațiile. Cu rime, fără rime, cu ritm sau fără
Aberatii
Nicolaie dorea să se facă influencer. Înainte de asta, avea însă nevoie de ceva. Nu de talent, carismă sau originalitate, lipsa lor nu mai oprise pe nimeni să încerce cariera asta. Nu, ce îi trebuia era un nickname pe care să îl folosească pe rețelele sociale. Era branding-ul sub care
Aberatii
Vasile a intrat pe Facebook ca să vadă dacă a mai postat cineva poze în bikini, nu ca să își schimbe viața dar nebănuite sunt căile universului. Cum ședea el în fund pe tron și dădea cu degetul pe ecran, îi sări în față un citat motivațional, încadrat simetric de
Aberatii
Octavian era furios. Roșeața feței l-ar fi putut face să pară poate rușinat dar grosimea venei ce îi pulsa pe tâmple oferea o singură concluzie: mânie! Apăruse o problemă urgentă fix cu 10 minute înainte ca programul de lucru să se termine. Știa că era urgentă, îi fusese menționat lucrul
Aberatii
Monica și Diana nu se mai văzuseră de când au terminat facultatea. Fuseseră colege iar background-ul similar le transformase în prietene: amândouă veneau din provincie, de la familii cu venituri modeste și amândouă se străduiau din răsputeri să se descurce cu puțini bani. Dar Diana din fața Monicăi nu mai
Aberatii
Părintele Vasile privi satisfăcut posterul făcut de nepotul său, Andrei. Avea nevoie să strângă bani pentru construcția noii biserici iar ăla micu' se pricepea la calculatoare. I-a făcut o mândrie de afiș de toată frumusețea, cu o biserică și sfinți, făcându-l să creadă că poate e totuși ceva de
Aberatii
Au fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nici nu s-ar povesti pe blog sau poza, patru frați care locuiau într-un sat ca oricare altul, alături de părinții lor. Atunci când fiul cel mare a devenit adult, tatăl lui l-a luat departe și i-a zis cu un amestec de
Aberatii
Când Vasile a coborât noaptea în beci, să mai ia o guriță sau două de vin, nu a mai aprins becul ca să nu-și trezească soția din somn, altfel nu ar mai fi scăpat de gura ei cel puțun două zile. Credea că îl cunoaște ca în palmă, după atâția
Aberatii
Marioara, sau Marie, după cum o cunoșteau follower-ii ei, se trezise cu fața la cearșaf. Fusese o noapte lungă, cu băutură și distracție, iar somnul greu de după îi fusese întrerupt cu brutalitate de alarmă. Alarmă pe care a decis să o ignore iar acum ceasul arăta 10:45 iar