Subsemnatul

Săptămâna de lucru care tocmai s-a încheiat a fost una foarte aglomerată. Au fost zile pentru care cele 8 ore au implicat nu doar prezență la birou și disponibilitate, ci muncă la foc continuu, cu deadline-uri presante. A fost o treabă complexă, încâlcită de tradiționalele bețe în roate puse de amalgamul de excepții, lentoare și bug-uri pe care le implică un proiect care trebuie să funcționeze pe mai mult de o platformă, un dispozitiv și o dimensiune de ecran. Cu toate acestea, cel mai dificil lucru pe care l-am făcut a fost să scriu o cerere de scoatere de la întreținere.

Degeaba îți zboară degetele pe orice neam de tastatură, azvârlind cuvinte pe ecran cu ochii și gândurile în altă parte, ca un exhibiționist care merge cu bicicleta fără mâini, dacă societatea decide că încă-și dorește pixu' și maculatura.

În astfel de cazuri, un mesaj trivial care s-ar putea la rezuma la un "din data de X suntem n persoane în apartament", precedat doar de un "bună ziua", "boss" sau chiar și un mormăit și un gest subtil din barbă, are nevoie de ditamai coala A4, redactată cu sfințenia unei ceremonii religioase.

Deci caută pe net model de cerere, Bogdane, și pune-te pe ploconit, ca un șerb umil în fața boierului.

așa arată iadul

"Domnule președinte", începi respectuos adresarea, de parcă nu te-ai adresa tot unui neica nimeni, la fel ca tine, cu care se întâmplă să împarți pereții de beton ai clădirii.

"Subsemnatul Icsulici Ygreculescu, domiciliat în" și începi să completezi numărul de apartament, scara, blocul, strada, orașul, planeta, galaxia, cât porți la pantofi și ce culoare au șosetele din picioare. Doar nu care cumva să fii confundat cu Icsulici Ygreculescu, care locuiește fix în același loc, dar merge desculț.

"Vă rog să binevoiți a-mi aproba...", trebuie să îi rogi, cu frumosul, implorându-l ca pe un dictator nebun căruia nu îi poți ghici niciodată intențiile. Ține minte, doar te afli la toanele lui "domnule președinte"!

După ce te-apuci să completezi o întreagă coală A4 cu acest limbaj umil, de lemn și redundant, scos din străfundurile minții lui Petre Daea, te mai apucă și o durere de antebraț de parcă ai cărat sacoșe o zi întreagă după ce scrii într-o zi cât nu ai scris în restul anului.

Sigur, "BLASFEMIE!", vor urla conservatorii, scârbiți de ăștia ca mine care s-au învățat cu tastatura și au uitat cum se ține un pix, după care vor fugi repede în fundul peșterii, să nu îi mănânce tigrul cu colți de sabie, apărându-se cu ștampile și tipizate de atacurile timpurilor moderne.

Când eram elev în clasele primare, am învățat să fac bastonașe și liniuțe, tabla înmulțirii, poezii cu părul creț și cum să completez cereri. "Trebuie să știți să completați o cerere", ne spunea doamna învățătoare, "o să vă trebuiască în viață". Ori cam asta e o problemă generală cu modernizarea. Degeaba învață unii, ca să nu mai fie nevoie de cereri, daca alții învață cum se completează una...