Fine Structure - de Sam Hughes

Fine Structure - de Sam Hughes

În fiecare an, o persoană de pe Pământ este lovită aleator de fulger și capătă super-puteri.

Fiecare nou super-om este de două ori mai puternic decât precedentul.

Acest lucru se întâmplă de zece ani.

Felicitări, tocmai ați citit premiza Fine Structure, un roman SF de-a dreptul uluitor, scris de Sam Hughes!

coperta "Fine Structure"

Nu, nu vă lăsați păcăliți de premiză. Nu e o poveste cu super-eroi ci un amalgam spectaculos de noțiuni semi-fictive de fizică teoretică, atât de avansate încât par desprinse din basme.

Cartea e scrisă într-un mod foarte ingenios și cel puțin prima jumătate e mai degrabă un puzzle decât o operă literară. Zeci de povestiri care de care mai bizare, aparent fără nici o legătură, se combină pas cu pas într-un mod care nu are cum să nu te dea pe spate.

Un fel de super Greg Egan, mai mind-blowing din punct de vedere al ideilor prezentate chiar decât The Dark Forest, ultimul roman din trilogia Three Body Problem a lui Liu Cixin, singura critică care poate fi adusă Fine Structure e lipsa de cizelare literară. La fel ca Worm, e rodul pasiunii și imaginației unui om care își iubește poveștile și fanii, și nu o operă literară tradițională.

Nu vreau să se înțeleagă prin asta că ar fi un soi de scriitură amatoricească. Nu, Sam Hughes scrie clar și concis. În schimb, nu e pentru cei care apreciază înfloriturile, metaforele, profunzimea și filozofia care se pot regăsi într-o carte. E pentru cei care vor să citească ceva inedit, să se delecteze cu idei care îți fac imaginația să explodeze și să descopere cum un șir aleatoriu de scenete se combină într-o poveste logică.

Romanul este disponibil gratuit pe site-ul său: Things of Interest: Fine Structure, unde poate fi citit online sau descărcat în format pdf, epub sau mobi.