Seria "Mage Errant" - de John Bierce
Când vine vorba de recomandări, pe subreddit-ul de Progression Fantasy există câteva titluri care se tot repetă: Mother of Learning, Cradle, A Practical Guide to Evil și Mage Errant (sursa imaginii de copertă e asta). Le-am citit pe toate cu plăcere, nu am fost dezamăgit de nici una dintre ele.
Primele trei au primit deja review iar pentru ultima rămăsesem dator cu unul, așa cum spuneam într-un alt review făcut pentru The Wrack, o carte stand-alone scrisă tot de autorul Mage Errant, John Bierce.
Seria fantasy e compusă din 7 cărți: Into the Labyrinth, Jewel of the Endless Erg, A Traitor in Skyhold, The Lost City of Ithos, The Siege of Skyhold, Tongue Eater și The Last Echo of the Lord of Bells precum și antologia The Gorgon Incident and Other Stories (pe care nu am avut însă plăcerea să o citesc... încă).
Asemeni Cradle, începutul nu e impresionant, cu o primă carte destul de generică: Hugh din Emblin e un tânăr student al academiei de magie din Skyhold. Orfan, cu o familie adoptivă ce nu îl iubește și l-a maltratat (Harry Potter vibes anyones?), se dovedește a fi și un anti-talent complet la vrăji. Asta până când e luat sub tutela lui Alustin, un aparent "bibliotecar". Și tot asemeni Cradle seria evoluează calitativ aproape exponențial, culminând cu un final care te ia prin surprindere și un univers care se extinde enorm și epic pe măsură ce avansăm în poveste.
Lumea în care are loc acțiunea e solidă. Sistemul de magie, bazat pe afinități față de anumite elemente, e și el interesant. Pe partea de politică e iarăși interesant, cu un concept inedit de organizare: în Mage Errant conducătorii o fac pe bază de forță. Te crezi în stare? Atunci te auto-declari o Mare Putere. De aici, fie ești respectat de celelalte Mari Puteri dacă ești cu adevărat capabil, fie ești zdrobit pentru indolență. De asemenea, vei fi probabil vânat de alți magi dornici să își facă un renume și să devină la rândul lor Puteri. Desigur, poți alege să stai deoparte și să nu te bagi în acest joc politic chiar dacă ai avea forța necesară.
Sistemul acesta bazat pe respect auto-impus și influență politică a făcut intrigile din cărți mult mai captivante. Nu mai aveai neapărat dinastii, imperii sau case nobile care să împartă puterea. Nu, dacă pe Gigel din Nicăieri îl ținea spatele putea să devină un jucător major și să primească un loc la masă.
Sistemul de magie este iarăși unul plăcut de urmărit. Deși la idee pare destul de tradițional: un mag poate avea una sau câteva afinități pentru anumite elemente generice, cum ar fi clasicele foc, apă, aer dar și pentru lucruri mai atipice: lumină, vis, arome sau... oase. Afinitățile pot fi chiar foarte specifice: în loc să ai o afinitate pentru metale, o poți avea doar pentru oțel sau aur. John Bierce are grijă să respecte și conceptele științifice și legile fizicii atunci când introduce afinitățile, făcându-le astfel mult mai plauzibile și mai puțin deranjant de fantastice. Nu e cineva care învărte o baghetă în aer și rostește "abracadabra", nu e cineva care controlează lucruri prin pur instinct și voință, e o știință în spate.
Cu alte cuvinte, e o serie ca la carte la capitolul world-building. Aș zice chiar peste medie. Dar nu asta face Mage Errant să iasă în evidență. Nu, asta vine de la celelalte personaje. Alături de Hugh, Alustin îi recrutează și pe Sabae Kaen Das, Talia din Clanul Castis și pe Godrick Hammerbreaker. Iar Hugh nu este în centrul atenției. Nu e cel mai puternic, nu e cel mai inteligent, nu e nici liderul ci este inima grupului. Și odată ce aceștia se reunesc, progresează împreună cu propriile scopuri și fire narative, evitându-se astfel anumite clișee plictisitoare (personajul principal, alesul, cel mereu în centrul atenției care salvează de fiecare dată situația).
Doar o mică parte din poveste se concentrează apoi pe școală și cursuri. Personajele noastre pleacă în misiuni, se luptă în veritabile războiae, rezolvă mistere, blochează conspirații și alte lucruri care șad bine într-o serie fantasy.
Deși e o carte Young Adult, nu înseamnă că lucrurile nu se iau în serios. Există drame, orori, personaje care mor sau sunt abuzate dar fără să alunece în grimdark. E fix cât trebuie ca să poți lua în serios povestea și să fii surprins de modul în care evoluează evenimentele.
Observați, în schimb, că nu am oferit cine știe ce detalii despre poveste: ce alte personaje mai sunt, cine sunt inamicii, ce se întâmplă și așa mai departe. Motivul e simplu: nu e relevant. Nu e o serie care să iasă în afara genului, cum a fost, de exemplu, A Practical Guide to Evil. Dar e o serie foarte, foarte, foarte, foarte bună pe nișa ei. Premiza unui tânar care descoperă cum să devină vrăjitor într-un univers fantastic sună tentant? Atunci cu siguranță nu veți fi dezamăgiți, totul e la superlativ fără a fi copilăroasă, cum tind să fie cele pe tema asta.
