Scaunul cui?

Cea mai faimoasă întrebare existențială este shakespiriana "to be, or not to be". Parafrazându-l, aș spune că poți să ai, sau să nu ai, iar pentru mine întrebarea retorică este al cui e scaunul?

În viață ești nevoit să alegi: poți avea pisici sau poți avea chestii. Altă opțiune nu există.

M-am trezit azi și am vrut să mă așez pe scaun. Nu îndrăznesc să îl numesc al meu pentru că știu vreo câteva creaturi blănoase care mă vor contrazice. Să zicem doar că e scaunul pe care stau de obicei. În acel moment, baba mi-o luase deja înainte.

Mare și pufoasă, se lăfăia regește pe scaun, blanița ei gri revărsându-se în jurul ei ca un ocean de păr. Am dat-o cu grijă la o parte și, ca să îi reduc la tăcere plângerile, am luat-o în brațe și am început să o perii. Doar mâncarea îi place Tașei mai mult decât periatul, în special cel sub barbă.

Am pus-o apoi delicat pe pat și am părăsit camera. Nu am fost plecat mai mult de câteva minute dar când m-am întors am avut un sentiment de deja-vu: pe scaun dormea o mâță mare și gri, ocupând tot spațiul cu pilozitatea ei mătăsoasă.

La polul opus, pisicile pot avea orice, dar nu le pot avea mereu, uneori mai vine câte un om nesimțit care le folosește. Dar în mărinimia lor, ne tolerează.

În dimineața asta, deși separați de o mie de lucru, sunt convins că și eu și pisica am avut aceleași gânduri: iar a venit asta să îmi ocupe locul???


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii